Administratie

Contrele Primăria Timișoara – Prefectura Timiș continuă cu faza pe parcuri. Prefectul avertizează, municipalitatea reacționează rapid

Primăria Timișoara a fost avertizată de prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, că e pasibilă de sancțiuni pentru situația proastă din parcuri. La scurt timp după anunț, municipalitatea a contraatacat printr-o postare pe Facebook, prin care spune că a inițiat un program de lucru prelungit… în parcuri.

În parcurile din Timiș e risc sanitar, din cauza neîntreținerii acestora, spune Ritivoiu. Iarba e mare, pot apărea căpușe, țânțari, dar și ambrozie.

Am să dau termen o lună Primăriei Timișoara pentru a aduce parcurile la un nivel decent, de a tăia iarba și a cosmetiza ce este de cosmetizat și peste o lună, din data de 6 iunie, vom începe frumos un control, pentru că se pare că, dacă facem controale, sunt efecte. Situația este cu atât mai gravă cu cât discutăm și de ambrozie, căpușe, care se găsesc în această vegetație luxuriantă și vin și țânțarii. Dacă mă întrebați pe mine, e o chestiune de bun simț, gospodăresc, fiecare la noi acasă cred că ne curățăm gunoiul, noroiul și ne tundem iarba. Ne-a luat primăvara prin surprindere”, a avertizat Ritivoiu.

La scurt timp după anunț, primăria Timișoara a lansat o postare pe Facebook, în care anunță că în parcuri se va face treabă cu program prelungit.

”În această perioadă, când există un nivel ridicat de umiditate sau ploi și pe timpul zilei, temperaturile depășesc 20 de grade, condițiile sunt optime pentru ca vegetația să crească cu aproximativ 1-1,5 cm pe zi. Am cerut companiilor care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi – Horticultura, Rogera și Bariera – să prelungească programul de lucru în această perioadă și să lucreze chiar și în weekend pentru a ține sub control acest fenomen.

De la începutul săptămânii lucrătorii celor trei companii au intervenit în imprejurimile Catedralei, la Pasajul Jiu, Parcul Central, Splaiul N. Titulescu, B-dul 16 Decembrie 1989, Parcul Botanic, Piața Victoriei, pe ambele maluri ale canalului Bega, pe str. Victor Babeș și în multe alte locuri din oraș. Suplimentarea vizează inclusiv școlile și grădinițele din Timișoara. În total, pentru cosirea vegetației, activează în acest moment aproximativ 100 de lucrători”, a anunțat Primăria Timișoara.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Horticultura amenajează parcul din fața Spitalului de Copii: “Un loc mic, dar cu un impact mare”

Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…

31 de minute ago

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

15 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

15 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

16 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

16 ore ago