Administratie

Marcel Ciolacu, la Timișoara, pe tema prețurilor la combustibili: „ Astea sunt efectele scumpirilor la energie, costul este plătit de toată lumea”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, prezent la Timișoara, a vorbit despre măsurile pe care guvernul le-a luat pentru a tempera efectele creșterii prețurilor la combustibili. Totuși, el a vorbit doar despre un ajutor acordat transportatorilor, dar nimic despre omul de rând. „Astea sunt efectele scumpirilor la energie”, a spus sec Ciolacu, amintind doar că în Ucraina e război.

Conform liderului social-democrat, există măsuri care le poate lua guvernul și cele luate prin efectul legii, fără a da amănunte la ce se referă pe tema benzine sau motorinei.

Există măsuri pe care le poate lua Executivul prin OUG și măsuri care se pot lua prin lege, numai prin lege. Întotdeauna sunt discuții în Parlament pe teme economice, nu e nimic programat, sunt discuții și la nivelul Guvernului, și la nivelul coaliției și vedem. Vă spun, tocmai ce s-a venit cu un pachet de sprijin pentru România destul de consistent, mai ales zona economică pentru prima oară a depășit zona socială. S-a venit punctual pentru transportatori cu o reducere la acciză, ceva foarte clar – și la distribuitori și la transportatorii pentru persoane”, a spus Ciolacu.
Asta este, s-a scumpit energia, toată lumea plătește acest cost a mai spus șeful PSD. E război la graniță, a subliniat el.
„Astea sunt efectele scumpirilor la energie, costul este plătit de toată lumea, din SUA până în Europa și, mai nou, sunt efectele războiului din Ucraina cu adevărat cu o influență mai negativă asupra țărilor care au granița cu Ucraina. Cazul României, știți foarte bine că avem 650 de km de graniță cu Ucraina și suntem cei mai expuși la astfel de fenomene”, a mai declarat Ciolacu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

22 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

22 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

23 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

24 de ore ago