Ultima ora

Sinagoga din cartierul Cetate a fost redeschisă timișorenilor

Începând de vineri, vechea sinagogă din cartierul Cetate din Timișoara și-a redeschis porțile pentru public. În fața unei prezențe selecte de oficialități, atât din România, dar și din Germania, sala clădirii istorice a prins din nou viață.

Închisă pentru rugăciuni încă din 1985, sinagoga a așteptat ani buni de zile și eforturi concertate din partea a numeroase personalități, pentru a putea fi redeschisă din nou. A trecut și pe la Filarmonica Banatul, dar din lipsă de fonduri lucrările de reabilitare au fost mult întârziate.

Vineri, la Timișoara au fost doi miniștri, Vasile Dâncu șiMarius Budăi, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, dar și o delegație oficială, condusă de Katrin Göring-Eckardt, vicepreședintele Bundestag-ului.

Ridicată între anii 1862 – 1865, după planurile arhitectului vienez ignaz Schumann, sinagoga și-a pierdut mult din importanță din cauza scăderii populației de origine evreiască, pentru ca ulterior să fie închisă pentru ceremoniile cultului mozaic, fiind utilizată doar pentru acțiuni culturale. Acum, va servi atât scopului inițial, dar și pentru evenimentele culturale.

„În 2002 a fost semnat un contract de comodat pentru 15 ani cu Societatea Filarmonica şi deşi au încercat să găsească soluţii pentru renovare, nu au reuşit. În ultimii cinci ani am considerat că este foarte important ca sinagoga să revină complet comunităţii şi să găsim soluţii pentru renovarea. Este un vis divin faptul că sinagoga s-a redeschis, cu sprijinul Guvernului României, secretarului de stat pentru culte, Victor Opaschi, a primăriei şi a Federaţiei noastre de la Bucureşti, dar şi al preşedintelui Federaţiei Comunităţilor Evreieşti Silviu Vexler, care s-a implicat foarte mult pentru Sinagogă, încă de când era doar deputat. Până acum s-a făcut tot ce ţine de structură, partea artistică mai trebuie refăcută, orga, chiar şi la exterior. Vitraliile, uşile s-au restaurat, parte din pictură, mai ales cupola transparentă, turnurile din exterior au fost refăcute”, a declarat Luciana Friedmann, președintele Comunității Evreiești din Timișoara.

După deschiderea evenimentului, doi rabini au binecuvântat sinagoga, astfel acum poate sluji și evenimentelor religioase. Totodată, clădirea va găzdui diferite evenimente culturale, vor fi conferințe, concerte, epxoziții, chiar și un punct muzeal.

Un următor pas spre continuarea lucrărilor va fi reabilitarea orgii sinagogii.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

7 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

8 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

9 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

10 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

13 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

13 ore ago