Pompierii militari din cadrul Secției Ilia au intervenit în această noapte cu un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD pe autostrada A1, la km 396, sens Deva -Timișoara, unde un autoturism a intrat sub un autotren.
La locul indicat a fost mobilizată și o ambulanță a SAJ, cu medic. La sosirea forțelor de intervenție, o persoană în vârstă de 49 de ani era încarcerată. Pompierii au extras victima în siguranță, aceasta fiind conștientă și cooperantă. Ulterior, bărbatul a fost transportat de către echipajul SAJ la spital. Traficul rutier s-a desfășurat fără probleme.
Bărbatul în vârstă de 49 de ani, din municipiul Constanța, în timp ce conducea un autoturism pe autostrada A1, sensul de mers Deva-Holdea, la km. 396, a încercat să evite o roată de la un ansamblu rutier, a lovit-o și a fost proiectat în ansamblul rutier care era oprit pe bandă de urgență.
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…
Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…