Primăria Timişoara

Primăria Timișoara ia la verificat 11 hectare de domeniu public. Curtea de Conturi a atras atenția asupra unor probleme

Mare parte dintre terasele și restaurantele din Timișoara, situate malurile Begăi, în zona stadionului Dan Păltinișanu și în zona centrală a orașului, ocupă spațiul public fără a avea dreptul să o facă. Cei de la Curtea de Conturi au verificat situația și au atras atenția asupra problmei. Acum, Primăria Timișoara trece la lucru și inspectorii municipalității vor lua la pas orașul pentru a verifica situația existentă pe 11 hectare de domeniu public.

Primarul Dominic Fritz a anunțat că, începând de miercuri, Primăria Timișoara a demarat o amplă acțiune de verificare a modului în care este ocupat domeniul public și privat al municipiului Timișoara, mai ales pe malurile Begăi. Verificările vor viza terenuri care aparțin orașului, dar care în ultimele decenii au fost ocupate și folosite de persoane juridice fără un titlu de drept (contract de concesiune, de ocupare a domeniului public etc.). Pe multe dintre aceste terenuri au apărut construcții (restaurante, săli de petrecere, terase etc.) pentru care se va verifica existența autorizației de construire și documentele legale (avize/acorduri) în baza cărora funcționează.

Cei de la primărie spun că, deși sunt deja dosare pe rol la unele dintre cazuri, cum este la Ștrandul Termal sau la Clubul Heaven, există încă multe situații nesesizate până acum.

În ultimele luni am făcut o analiză preliminară, plecând de la rapoartele Curții de Conturi și am constatat că situația e extrem de gravă. În zona centrală a orașului, pe faleza Begăi și în jurul stadionului, peste 11 hectare – adică, suprafața a 15 stadioane de fotbal sunt proprietatea primăriei pe care funcționează diverse activități private. Foarte multe funcționează fără a avea niciun document și fără să plătească niciun leu bugetului local. Prin asta s-au pierdut zeci de milioane de lei în ultimii ani. Eu nu o să întorc capul să mă uit în altă parte, cum au făcut-o alții. Știu că această acțiune îmi va pune o grămadă de mafioți în cap. Știu că deranjez un cuib de viespi care până acum a avut protecție. Mă aștept la procese, la denigrări și campanii de manipulare prin ricoșeu. Vom aduce milioane de lei în bugetul local și vom valorifica malul Begăi în beneficiul tuturor timișorenilor”, a spus primarul Dominic Fritz.

La o primă cercetare s-a descoperit că sunt terase care fie nu au plătit taxa de ocupare a domeniului public din anul 2013, fie au plătit o singură lună pe an (luna august); localuri care funcționează fără acord de funcționare, autorizație ISU și au fost ridicate fără autorizație de construire; terase fără autorizație de construire, dar care au primit acord de funcționare;  restaurante și săli de nuntă construite pe terenul primăriei, fără autorizație de construire; baze sportive și localuri care ocupă terenul primăriei fără a avea vreun contract de concesiune.

Verificarea va fi realizată de o comisie mixtă, cu funcționari din toate departamentele relevante ale primăriei: juridic, patrimoniu, comerț, urbanism-disciplina în construcții, poliția locală, direcția economică.

 

 

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

7 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

7 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

7 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

8 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

11 ore ago