Eveniment

Razie de amploare la Făget! Vezi ce au descoperit oamenii legii

Vineri, 20 mai, în intervalul orar 08:00-12:00, pe raza de competență a Poliției orașului Făget și Secției 10 Rurale Făget, polițiștii din Făget împreună cu polițiștii din cadrul IPJ Timiș-SICE, jandarmi din cadrul IJJ Timiș și reprezentanți ITM, ANAF, reprezentanți Garda de Mediu și reprezentanți RAR au organizat o razie care a avut drept scop asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, creșterea vizibilității și autorității polițienești, precum și prevenirea, identificarea și sancționarea faptelor de natură penală și contravențională.

În cadrul acțiunii, au fost controlați 12 operatori economici, 1 unitate de cazare și 2 agenți de pază. Totodată, au fost verificate mai multe persoane eliberate din penitenciar. Polițiștii au legitimate 245 de persoane, au controlat 154 de autovehicule și au condus 2 persoane la sediul poliției în vederea identificării/amprentării. Pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, polițiștii au organizat 14 filtre și au efectuat 38 de testări cu aparatul etilotest.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 108 sancțiuni contraventionale, în valoare totală de 60125 de lei, dintre care 94 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere conform O.U.G 195/2002, restul de sancțiuni fiind aplicate de către reprezentanții celorlalte instituții.

Au fost constate 2 infracțiuni, respectiv “punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”, conform Legii nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice, fiind confiscate 6 articole de îmbrăcăminte.

Au fost reținute în vederea suspendării 2 permise de conducere pentru depășirea limitelor legale de viteză. Au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

În timpul raziei, au fost efectuate verificări pe tronsonul DN 68 A Margină-Coșevița, la persoanele care efectuează acte de comerț stradal.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

O oră ago

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

14 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

19 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

22 de ore ago