Eveniment

Taximetriştii luaţi la bani mărunţi de poliţişti. Câte amenzi s-au dat

Ieri, 13 mai, în intervalul orar 15:00-21:00, polițiștii Biroului Rutier Timișoara și cei ai Secției 2 Urbane, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român și lucratori din cadrul Direcției Poliției Locale Timișoara, au organizat o acțiune pe bulevardul Michelangelo și în zona stadionului din municipiul Timișoara, care a avut drept scop verificarea stării tehnice a autovehiculelor care efectuează transport de persoane în regim de taxi.

Polițiștii au legitimat 78 de persoane și au controlat 75 de autovehicule. În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 77 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 16.317 lei, dintre care 71 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere conform OUG 195/2002 lei.

Au fost retrase 24 de certificate de înmatriculare și reținute, în vederea suspendării, 5 permise de conducere. De asemenea, a fost constatată o infracțiune la regimul rutier.

Totodată, din totalul sancțiunilor, 4 au fost aplicate conform Legii 38/2003, privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere și 2 conform HCL 101/2009, privind aprobarea Regulamentului pentru organizarea şi executarea serviciului public de transport persoane în regim de taxi pe teritoriul Municipiului Timişoara.

Share
Published by
Daniel Neacșu
Tags: taximetristi

Recent Posts

Autodetonare. Când Alin Popoviciu admite irelevanţa PNL Timiş

“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…

39 de minute ago

Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale

Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…

53 de minute ago

Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea

Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

13 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

15 ore ago