Ultima ora

Alin Nica, politicianul din Timiş cu cele mai mari donaţii făcute la partid. Ce donaţii au făcut Dominic Fritz şi Alfred Simonis

Preşedintele PNL Timiş, Alin Nica este cel mai generos politician din Timiş, când este vorba de donaţii făcute propriului partid. El a donat la PNL 390 de mii de lei, într-o singură tranşă, în anul electoral 2020. Nici fostul preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu nu a fost mai parcimonios, el donând la partid 283.490 de lei, dar în nouă tranşe. Cu 23.900 de lei, respectiv 10.000 de lei, Dominic Fritz şi Alfred Simonis sunt mult în spatele liberalilor, din acest punst de vedere.

Expert Forum a lansat o variantă actualizată a platformei www.banipartide.ro, un portal care include toate informațiile legate de finanțarea partidelor politice și campaniilor electorale începând cu anul 2006. Versiunea curentă include raportările partidelor politice la zi, inclusiv rapoartele de venituri și cheltuieli pentru 2021. De asemenea prezintă toate donaţiile făcute la partide de persoane fizice şi juridice, începând cu anul 2006, dar şi cotizaţiile

Maria Grapini, politicianul român cu cele mai mari cotizaţii la partid 

În total partidele au colectat 29 de milioane de lei din cotizații. Cei mai mulți bani au mers către PNL (10 milioane de lei), respectiv PSD (7,8 milioane de lei). Informațiile colectate din 2006 până în 2021 arată că în anii electorali partidele au strâns cei mai mulți bani din cotizații, dar și cei mai mulți bani de la membrii mai generoși, care au plătit sume echivalente cu valoarea a 10 salarii minime sau mai mult. La PNL cea mai mică cotizație a fost un leu, iar cea mai mare de 56.250 de lei, plătită de fostul președinte al partidului, Florin Cîțu.

“Dacă ne raportăm la toate cotizațiile din 2006 până în prezent, cea mai prolifică a fost europarlamentara Maria Grapini, care a cotizat la PC și PPUSL 201 mii lei. Aceasta este urmată de europarlamentarul PSD Ioan Mircea Pascu, cu 163 mii lei și de Maricel Popa, senator PSD și președinte de consiliu județean. Cele mai mari cotizații au fost plătite în general de europarlamentari și de membrii parlamentului și rar președinții de partid sunt cei mai darnici”, se arată în analiza Expert Forum

Alin Nica, donaţie de aproape 80 de mii de euro la PNL

Alin Nica, preşedintele CJ Timiş şi al PNL Timiş, a donat în 2020 nu mai puţin de 390.000 de lei la partid. A fost an electoral, iar el candidat. Fostul preşedinte al PNL Timiş şi primar al Timişoarei, Nicolae Robu a făcut donaţii în valoare totală de 283.490 de lei. Au fost în total nouă donaţii, dintre care prima de 9.000 de lei în 2008, iar ultima de 80.000 de lei, în 2020, anul în care a candidat fără succes pentru un nou mandat de primar. Trebuie observat că pentru doi veşnic bugetari, sumele nu sunt tomai de neglijat. Deputatul Ben-Oni Ardelean a făcut donaţii cumulate de 218.342 de lei, ultima, cea mai consistentă, fiind din 2020, în valoare de 146.800 lei. Deputatul Marilen Pirtea a făcut o singură donaţie, 170.000 de lei, în anul 2020. Interesant, secretarul general al PNL Timis, Dănuţ Groza, nu a donat niciun ban la PNL, dar a făcut-o în trecut la PDL: 25.000 de lei între anii 2009 şi 2012.

La PSD, preşedintele organizaţiei Timiş, Alfred Simonis, a donat partidului o singură dată, 10.000 de lei, şi asta s-a întâmplat în urmă cu un deceniu, în 2012. Fostul preşedinte al organizaţiei, Sorin Grindaenu a donat 68.415 lei în cinci donaţii, prima fiind în 2006, ultima în 2012. Prefectul Mihai Ritivoiu, preşedinte al PSD Timişoara, a donat 50.000 de lei într-o singură tranşă din 2009. Fostul preşedinte al PSD Timiş şi CJ Timiş, Călin Dobra, a făcut o singură donaţie, 33.000 de lei, în 2012. De menţionat că la PSD, ori nu se fac donaţii de zece ani, ori acestea nu mai sunt făcute publice, ultimele informaţii despre donaţii fiind din 2012.

Primar al Timişoarei şi preşedintele USR Timiş, Dominic Fritz, a făcut o donaţie de 23.900 de lei în anul 2021, aşadar un an postelectoral. Deputatul de Timiş Cătălin Drulă, preşedinte interimar al USR, a făcut şapte donaţii, în cuantum de 97.000 de lei, prima fiind în 2016, ultima în 2020. Deputatul Nicu Fălcoi a donat la partid de şase ori, în valoare totală de 29.970 de lei, în 2019 şi 2020.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Marilen Pirtea, dsemnat şi oficial preşedinte al PNL Timiş. Vasile Blaga, secretar general adjunct la nivel naţional

În şedinţa BPN a PNL desfăşurată duminică seara s-au luat câteva decizii care privesc şi…

30 de minute ago

Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…

19 ore ago

Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan

„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…

20 de ore ago

Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident

Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…

20 de ore ago

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…

20 de ore ago