Politica

Mii de semnături strânse, în câteva ore, împotriva modificărilor pregătite la legile siguranţei naţionale

În doar câteva ore, comunitatea Declic a adunat peste opt mii de semnături, iar numărul lor tot creşte, împotriva modificărilor pregătite de actuala coaliţie la legile siguranţei naţionale.

Controversatele modificări din proiectele privind siguranța națională au stârnit o reacţie adversă tot mai vehementă din partea societăţii civile. Astăzi, comunitatea Declic a lansat o petiţie, prin care românii sunt invitaţi să semneze împotriva acestor modificări. În câteva ore, petiţia a adunat aproape 10.000 de semnături, dar numărul acestora tot creşte.

Petiţia celor de la Declic a fost trimisă şi premierului Nicolae Ciucă, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi preşedintelui Senatului, Florin Cîţu.

Petiție

Noi, semnatarii și semnatarele acestei petiții, vă cerem să renunțați la modificările toxice din proiectele privind siguranța națională. Nu vrem ca România să redevină statul milițienesc de dinainte de ’89! Libertatea civilă și independența justiției sunt grav amenințate, pentru că Serviciile vor puteri sporite și super-imunitate în fața legii

De ce este important?

SRI și SIE vor noi puteri și super-imunitate în fața anchetatorilor. Printre noile puteri, demne de un stat polițienesc, se numără:

SRI și SIE, anchetate și percheziționate de formă: personalul SRI și SIE va putea fi anchetat doar de procurori special desemnați iar perchezițiile se vor face doar cu anunțul prealabil al șefului SRI și al Președintelui (în calitatea sa de șef CSAT);

Invitație la abuz de putere din partea Președintelui: doar șeful CSAT, adică Președintele, îl poate demite pe șeful SRI și pe șeful SIE; asta înseamnă că Președintele va putea constrânge și folosi aceste instituții în interes propriu, fără grija răspunderii legale (în prezent, doar Parlamentul poate demite șefii SRI și SIE, la propunerea Președintelui).

Încălcarea libertăților civile ca pe vremea Securității: cetățenii și firmele au obligația să colaboreze cu SRI la cerere și să păstreze secretul operațiunii;

Doar SRI interceptează comunicațiile în anchete penale: în prezent se întâmplă la fel, însă există decizii CCR potrivit cărora interceptarea comunicațiilor de către SRI în procedura de urmărire penală este neconstituțională.

Banii cu care serviciile își finanțează operațiunile, verificați doar de Președinte: controlul Curții de Conturi și al comisiilor parlamentare dispare și lasă loc abuzului.

Și mai multă putere pentru SRI, prin propriile firme și asociații: Serviciul va avea dreptul să aibă propriile firme și asociații; nimeni nu va ști cine sunt sau ce fac;

Proiectele prin care Președintele, SRI și SIE au puteri sporite fac parte dintr-un pachet de 10 legi privind securitatea națională. Acestea urmează să intre în dezbatere în Guvern. Cerem urgent ca modificările care pun în pericol democrația să dispară. Vă solicităm să nu fiți complici cu proiectele de legi care trimit România înapoi, pe vremea Securității!

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

2 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

11 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

14 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

15 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

19 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

19 ore ago