Politica

Proiectul asociației Platforma Liberal Conservatoare a fost extins la nivelul Timișului

Proiectul asociației de tip club liberal înființată de Raul Ambruș , fostul membru PNL Timiș dat afară după scandalul pentru alegerea președintelui organizației Timișoara, se extinde la nivelul județului. Duminică, în același loc în care a avut loc și prima etapă a scandalului amintit, Sala Capitol, s-au reunit o mie de persoane care au aprobat înființarea a 39 de organizații la nivelul comunelor din Timiș.

Inițiatorul Platformei, Raul Ambruș, e convins că organizația pe care a înființat-o este cea mai unită din țară.

Noua mișcare politică își dorește să apere și să promoveze valorile liberale, deoarece alte partide politice intitulate liberale au abandonat aceste principii, iar electoratul de dreapta are nevoie de o reprezentare puternică în tot ceea ce înseamnă susținere a mediului privat, a libertății individuale și a dezvoltării economice a comunității, având ca piloni de bază credința și familia. Am constituit un Biroul Politic Local la Timișoara alcătuit din 50 de persoane, 16 structuri ale platformei la nivel de cartiere ale municipiului și am format organizațiile de seniori și de tineret în cadrul platformei. Următorul pas a fost înființarea de structuri la nivelul unităților administrativ teritoriale și pot să anunț că avem deja, după doar 6 luni de la lansare, primele 39 de organizații. De aceea consider că această Platformă nu este o organizație oarecare, și cred cu tărie că nu mai există în țară una atât de unită și de mobilizată ca și a noastră, în care să fim cu toții o familie, care, împreună, în 2024, vom reprezenta cea mai puternică mișcare politică din județ deoarece ne vom prezenta în fața alegătorilor cu fruntea sus, nefiind o emanație a unor jocuri de culise sau a unor traseiști de profesie”, a spus Raul Ambruș.

Cei care au fost alături de Ambruș la extinderea asociației au fost primarul Timișoarei, Dominic Fritz, reprezentantul USR, partid de partea căruia votează Ambruș în Consiliul Local, un alt liberal ”renegat”, Claudiu Chira – președinte al partidului Forța Dreptei Timiș, dar și deputatul AUR de Timiș, Ciprian Titi Stoica.

Platforma Liberal Conservatoare a fost înființată luna noiembrie 2021 de către consilierul local din Timișoara Raul Ambruș împreună cu un grup de cinci liberali, membri fondatori ai PNL Timiș în anul 1990 și, conform organizației, numără peste 1.100 de membri.

Platforma Liberal Conservatoare este o asociație de tip club liberal, cu personalitate juridică. Orice cetățean poate deveni membru al Platformei sau susținător al acesteia, dacă își manifestă dorința în acest sens și va completa o adeziune on-line”, anunțau inițiatorii organizației, în ianuarie 2022.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Au fost depuse și cererile de finanțare. Primăria îndeplinește ultimul act birocratic pentru finanțarea europeană a inelului 2 și a Magistralei Verzi

Municipalitatea timișoreană cere 180 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Regional…

O oră ago

Garda de Mediu Timiș a adunat amenzi de peste patru milioane de lei anul trecut

Bilanțul realizat de Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Timiș arată că anul trecut au…

3 ore ago

Încă un jucător din Africa de Sud vine în Banat! Recomandarea este făcută de un fost antrenor al Timișoarei

Întărire și pe pachetul de înaintare, unde era nevoie de „dublură”. Quinhain Sunayde Claasen este…

4 ore ago

Marilen Pirtea, despre AI: „România nu are nevoie doar de implementarea AI în școli, ci de un sistem de educație pregătit pentru era AI”

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, discută din nou pe tema inteligenței artificiale. De…

4 ore ago

Proiectul ECOTECH – evoluție, rezultate și perspective după 14 luni de implementare

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ECOTECH –…

4 ore ago

Directorul DJC Timiș răspunde acuzațiilor Primăriei pe tema parcării supraetajate: ”Nu este un aviz negativ ci o comunicare, o solicitare de completare a documentației”

Directorul Direcției Județene de Cultură Timiș, Sorin Predescu, răspunde acuzațiilor lansate de Primăria Timișoara, prin…

4 ore ago