Opinii

Din nou despre ipocrizie. Câţi ani trebuie să muncească un votant PSD pentru a primi salariul pe o lună a unui sinecurist PSD

Dacă am scris zilele trecute despre imensa ipocrizie a PNL-iştilor la nivel local, nu ai cum să-i treci cu vederea pe cei din PSD, adevăraţii performeri în acest domeniu.  PSD este partidul de la guvernare aflat de partea poporului, vrea să ia de la bogaţi şi să dea la săraci. Nu asta tot vedeţi la televizor? Mă rog, asta e piesa de teatru de proastă calitate prezentată românilor de cabotinii social-democraţi. De cealaltă parte, liberalii se tot opun acestor măsuri benefice pentru popor, ca să-şi conserveze voturi şi sponsori. De aici şi o guvernare în care, cel puţin declarativ, unii trag la hăis, alţii la cea, ameţirea şi confuzia fiind principalele caracteristici ale actualei puteri.

Dar hai să vedem cât de mult ţine PSD-ul cu poporul pe umerii căruia plânge zilnic. Cel puţin declarativ şi o să dau ca exemplu un fragment dintr-un comunicat de presă al PSD, semnat de secretarul general Paul Stănescu, în urmă cu puţine zile. “PSD va fi mereu susținătorul și promotorul unei viziuni mai echitabile și mai corecte în societatea românească. (…) Nu-i putem ajuta pe cei mai mulți dintre români, dacă unii au privilegii fiscale mari, iar alții se supun unui regim de impozitare normal (…)Solidaritatea și o mai mare echitate ne vor asigura nu doar stabilitatea socială, dar și pe cea politică și economic”, spunea Stănescu.

Exact, este chiar cel care a vrut să-şi pună fratele, în numele echităţii socialiste, şef în conducerea ANRE. Chiar şi PSD-ista Curte Constituţională a zis “pas” la această nemernicie. Însă în chiar ziua în care Stănescu trimitea acest comunicat, în conducerea ANRE era numit fostul senator PSD Radu Preda. Salariu? Fix 7.000 de euro. Pe lună. Să nu facă nimic. În câţi ani strânge un român amărât aceşti bani din salarii? Ştiţi ce e Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE)? Exact, acea instituţie care ar trebui să aibă grijă ca preţurile la energie să nu explodeze. Dar acolo au fost trimişi, pe lefuri colosale, doar politruci de partid, fără nicio calificare. Iar dincolo de salarii, toţi au fost prinşi şi în mrejele marilor companii furnizoare de energie, ale căror jocuri le fac. Din prostie sau pe şpăgi sau… ambele. Ca fapt divers, tot PSD l-a pus şef acolo pe Iulian Iancu, despre care tot un PSD-ist, fost şef al Comisiei de supraveghere a SRI spunea că e “omul ruşilor”. Dar românii îi cred pe PSD-işti când spun că luptă pentru bunăstarea lor…

Cum poţi vorbi de echitate şi corectitudine, când umpli ţara de sinecuri bine plătite pentru toate beizadelele, amantele, impostorii şi politrucii de partid, guri nesătule oricât le-ai da? Tot în aceste zile, a fost numit în funcţia de secretar de stat în Ministerul Mediului, un anume Corvin Nedelcu. Dincolo de faptul că individul are pensie specială, ca fost APV-ist, el a mai încasat din tot felul de sinecuri (consilii de administraţie) câteva sute de de mii de lei, în ultimii ani. De la buget, evident. Contravaloarea a vreo câteva sute, poate mii de pensii. Şi tot în această perioadă se inventează pentru aceeaşi politruci alte şi alte slujbe la stat plătite mai mult decât regeşte. Adică lunar, salariile pe vreo doi ani ale românului convins că PSD îi vrea tot binele din lume…

Că tot vorbim de pensii. Urlă PSD-ul că nu le poate mări, fiindcă un  rău de la USR, Cristian Ghinea, ar fi negociat în PNRR un plafon maxim al pensiilor de 9,4% din PIB. Uită PSD să pună că şi acum ar putea da pensii mai mari – chiar obligat prin lege –, procentul alocat pensiilor la această oră fiind de 8,1% din PIB. Culmea, poporul chiar crede aceste minciuni ordinare, mai ales când îl văd pe ministrul Budăi plângând pe seama “seniorilor”…

Tot ca să audă poporul, PSD spune că ar vrea impozitarea drastică a pensiilor speciale. Uită să spună însă la popor că acest lucru e imposibil, fiindcă acelaşi regim ar trebui să-l suporte şi celelalte pensii, acordate pe principiul contributivităţii. Dacă ar vrea însă, PSD ar putea anula toate pensiile speciale, cu excepţia celor ale magistraţilor, apărate prin Constituţie. Nu o face. A fost o încercare în acest sens, respinsă de Curtea Constituţională, dar din motive procedurale. Respectiv, că proiectul de lege ar fi intrat foarte repede în plen după ce a trecut de comisii, astfel că parlamentarii nu ar avut timp să se dumirească ce votează. De parcă în parlament s-ar vota altfel decât arată degetul (în sus sau jos) al liderului de grup. Dar pot să mai încerce o dată respectând indicaţiile CCR! Vor? Normal că nu, fiindcă şi-ar pierde clientela şi suportul instituţiilor de forţă. Dar poporul chiar crede că PSD-ul vrea impozitarea pensiilor special…

Să luăm şi benzina că e la modă. Zice că PSD că nu e de acord cu acea micşorare a preţului cu 50 de bani la litru. Că vrea plafonare. A făcut ministrul de Finanţe de la PSD, un studio de impact ce ar însemna această plafonare? Evident că nu. Dar liderii PSD-ul urlă că, dacă ar fi fost după ei, duceau preţul la 6 lei, sau chiar mai mic. Iar poporul îi crede…

Una peste alta, PSD a fost la guvernare în mai bine de 20 de ani din cei 32 scursi de la revoluţie. Iar guvenările PSD au avut cel mai mare rol în distribuirea băgăţiilor pe sistem sud-american, conducând la o imensă polarizare dintre o pătură foarte subţire de îmbogăţiţi fără merite şi o largă masă pauperizată, cu căcăstori în curte şi oameni care trăiesc de pe o zi pe alta. Dar când PSD spune că e alături de oamenii săraci, aceştia chiar cred…

 

 

 

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO

Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…

4 ore ago

Administrația timișoreană vrea să înceapă căutarea partenerului privat pentru ridicarea unui nou spital municipal

Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…

4 ore ago

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

10 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

10 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

11 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

11 ore ago