incendiu vegetatie
Zile de foc pentru pompierii timișeni, care efectiv nu au timp de respiro. După multele intervenții de joi, iată că și vineri cei de la ISU Timiș au de lucru.
Un incendiu de vegetație pe strada Prunului amenința și o clădire din zonă, astfel că la fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de la Detașamentul 2 cu 7 subofițeri. Principala măsură a fost protejarea clădirii, după care s-a luptat efectiv cu focul propagat de la miriște.
Urmează ca cei abilitați să stabilească și cum a pornit incendiul. Nu există victime, iar clădirea nu a fost, în cele din urmă, afectată.
Începând de astăzi, timp de patru zile, până duminică 22 martie, la Cinema Studio se…
Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…