Economic

Noul Terminal Plecări Externe de la Aeroportul Internațional Timișoara e în proiectare. Ar putea fi montat în doar câteva luni

Construcţia noului terminal plecări externe de la Aeroportul Internațional Timișoara se va încheia până la finalul anului viitor, în așa fel încât să primească și banii europeni alocați, spune directorul AIT, Daniel Stamatovici. Constructorul dorește să vină cu toate ”bucățile” deja prefabricate, ceea ce va duce la montarea în două trei luni a terminalului, în termen util.

Probabil cea mai importantă etapă de dezvoltare a aeroportului este deschiderea noului terminal sosiri externe. Acesta a beneficiat din plin de fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

”POIM a ajutat foarte mult pentru dotare și creșterea infrastructuri aeroporturilor românești. Noi avem acum în derulare un proiect care include două ramuri, unul pentru mașini și securitate, plus cel pe infrstructură, ambele sunt un singur proiect. La Terminalul pentru curse externe, cofinanțarea e 50%. Mai e de lucrat la ”imagine”, este o licitație pentru o serie de panouri decorative, urmează să se deschidă și un shop la bagaje. De asemenea, suntem dotați cu mașinile de pompieri noi și cu echipamentele de securitate, sunt cele mai moderne la ora actuală. La mașinile de pompieri sunt cele mai performante echipamente pe șasiu comercial disponibile, mai ușor de întreținut”, a spus Stamatovici.

Aeroportul mai are și o serie de proiecte în derulare. Este vorba în primul rând de Terminalul Plecări curse externe

”Este acum în faza de proiectare, ei au spus că în două-trei luni, mi s-a părut scurt timpul, dar au spus că vin cu totul, inclusiv partea de betoane, prefabricate. Vom avea timp să finalizăm în 2023. Chiar și dacă nu terminăm, din punct de vedere al construcției se poate face și după, dar financiar nu va mai fi eligibil pentru finanțare, vom plăti noi. Are o suprafață de 12.000 mp, echipament ultraperformant, echipamente de securitate, trecere automată la poliția de frontieră, pe baza datelor biometrice. Confortul, principalul obiectiv, prin construcție va fi o nouă clasă de confort”, a mai spus Stamatovici.

Mai sunt proiectele pentru echipamente de siguranță, deszăpezirea pistei, celelalte echipamente creșterea siguranței – camere de filmat perimetrale.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Se introduce stația Hornbach pe rutele de transport public din Moşniţa Nouă

Transportul public va fi mai accesibil pentru comunitatea din Moşniţa Nouă. Începând cu data de…

7 ore ago

Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023

Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea…

13 ore ago

CCIA Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de marketing digital

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia serie…

13 ore ago

Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026

Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara,…

13 ore ago

Marilen Pirtea solicită acordarea unei atenții sporite pentru educația antreprenorială

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, analizează un raport recent al Comisiei Europene, ”Entrepreneurial…

14 ore ago

Arhitecții au prezentat primele imagini ale unui nou spital municipal care se va realiza la Lugoj

O companie românească de arhitectură, specializată pe proiecte medicale, va realize proiectul unui nou spital…

14 ore ago