Arhiva pentru eticheta: Daniel Stamatovici

Noul terminal plecări curse externe de la Aeroportul Internațional Timișoara va fi dat în funcțiune pe 1 aprilie 2024

Noul terminal plecări curse externe de la Aeroportul Internațional Timișoara va fi dat în funcțiune pe 1 aprilie 2024

Lucrările vor fi integral finalizate în luna decembrie a acestui an, dar deschiderea pentru pasageri va avea loc pe 1 aprilie anul viitor. Vorbim despre noul terminal plecări curse externe, construit la Aeroportul Internațional Timișoara, am aflat de la Daniel Stamatovici, director AIT. Vestea bună este că fondurile europene alocate proiectului vor fi aproape integral

Lucrările la noul terminal plecări externe de la Aeroportul Timișoara merg bine. Se vor înființa linii de autobuz spre orașele din Euroregiune/Video

Finalul anului în curs va aduce, probabil, finalizarea lucrărilor la noul terminal de plecări externe de la Aeroportul Internațional Timișoara. Ceea ce era dificil de realizat, structura subterană a clădirii, a fost realizată, iar lucrările la partea supraterană sunt avansate.                        Ministrul Transporturilor a vizitat

De azi putem zbura cu avionul, direct de la Timișoara spre litoralul românesc/FOTO

De joi putem zbura de la Timișoara cu avionul pe litoralul Mării Negre. Compania aeriană AirConnect începe operarea zborurilor estivale către litoralul românesc. Ruta între Aeroportul Internațional Timișoara și cel din Constanța va avea o frecvență de două curse pe săptămână, disponibile în fiecare joi și duminică, în perioada 22 iunie – 17 septembrie. Biletele

Surprize plăcute la Aeroportul Internațional Timișoara. Sunt (aproape) rezolvate destinații noi, chiar și pe alte continente

Noul an ar putea aduce la Timișoara conexiuni aeriene extrem de interesante, discuțiile și negocierile sunt pe ultima sută de metri. Iar când vor deveni realitate vor fi o surpriză extrem de plăcută. În primul rând, dorința unui număr mare de timișoreni, de a avea acces din nou la o conexiune aeriană directă cu Viena,

Aeroportul International Timisoara

Istanbul, cea mai probabilă destinație aeriană nouă pentru Timișoara. Aeroportul e afectat chiar de poziția geografică excelentă

Aeroportul Internațional Timișoara nu va avea noi destinații noi de care să fie legat în perioada imediat următoare cu ajutorul curselor regulate. Deși unele destinații supriză ar putea apărea, cele mai noi legături așteptate sunt Istanbul și Nurnberg. Spre deosebire de predecesorii săi, actualul director al AIT, Daniel Stamatovici, nu se laudă cu superdestinații apărute

Explozie neașteptată de trafic aerian la Timișoara, comparativ cu 2019. Cursele charter s-au dublat, cel de cargo cu o jumătate mai mare

Așteptările de creștere a numărului de pasageri și de curse aeriene operate în această primă perioadă a anului în curs la Aeroportul Internațional Timișoara au fost depășite de situația efectivă. Oamenii doresc să circule să se întâlnească față în față cu alți oameni, după pandemie, și atunci călătoresc, spune directorul AIT, Daniel Stamatovici. Atingerea cifrelor

Daniel Stamatovici

Noul Terminal Plecări Externe de la Aeroportul Internațional Timișoara e în proiectare. Ar putea fi montat în doar câteva luni

Construcţia noului terminal plecări externe de la Aeroportul Internațional Timișoara se va încheia până la finalul anului viitor, în așa fel încât să primească și banii europeni alocați, spune directorul AIT, Daniel Stamatovici. Constructorul dorește să vină cu toate ”bucățile” deja prefabricate, ceea ce va duce la montarea în două trei luni a terminalului, în

Managerul Aeroportului Internațional Timișoara caută investitori în Emiratele Arabe Unite

Directorul Aeroportului Internațional Timișoara, Daniel Stamatovici, a plecat în Emiratele Arabe Unite pentru a căuta investitori interesați să colaboreze la dezvoltarea zonei cargo a porții aeriene a capitalei Banatului. La invitația lui Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, Daniel Stamatovici, face parte din delegația Guvernului României care efectuează o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite. În

Traficul aerian de pe Aeroportul Internațional Timișoara este în continuă creștere

Traficul aerian de pe Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia a crescut constant în ultima perioadă. Primul trimestru este în creștere în ceea ce privește numărul de clienți operați, dar plusul se poate vedea mai ales în ultima lună. Evoluția traficului aerian în perioada ianuarie-martie 2022 arată semne bune de redresare și prognozele pentru viitorul apropiat

Se reiau cursele operate pe opt rute de pe Aeroportul Timișoara. Crește frecvența pe alte zece destinații

Un număr de opt rute externe, oprite în ultima perioadă din cauza coronavirusului, vor fi din nou acoperite cu zboruri de pe Aeroportul Internațional Timișoara. Vizate sunt cursele spre Barcelona, Valencia, Bologna, Veneția-Treviso, Frankfurt Hahn, Karlsruhe/Baden-Baden, Bari, Stuttgart. De asemenea, pentru alte zece destinații externe deja operate va crește numărul de curse săptămânale: Munchen, Frankfurt

Cinci helicoptere militare americane au făcut escală pe Aeroportul Internațional Timișoara

Cinci helicoptere miliare americane au făcut escală pe Aeroportul Internațional Timișoara Aeroportul Internațional Timișoara a primit vizita a cinci elicoptere americane. Acestea nu vor rămâne în Banat, au făcut doar o realimentare și își continuă drumul spre Budapesta, iar de acolo, cel mai probabil, spre Polonia. În jurul orelor 13.30 acestea au plecat deja spre

Aeroportul International Timisoara

Se ieftinește parcarea la Aeroportul Internațional Timișoara

Pasagerii care folosesc serviciile Aeroportului Internațional Timișoara – „Traian Vuia” vor avea din această săptămână parte de tarife de parcare mult mai prietenoase. Acestea vor intra în vigoare începând cu data de 1 februarie 2022. ”Este o măsură care sperăm că o să-i bucure pe pasageri. Ne-am gândit la reducerea de preț ca la o

Aeroportul din Timișoara

Noul an aduce un nou director general la Aeroportul Internațional Timișoara

Omul liberalului Marcel Vela, Dorel Grădinaru, directorul general al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” Timișoara, mai are de stat pe funcție mai puțin de o săptămână. Decizia a fost luată, astăzi, de către noul consiliu de administrație al aeroportului care s-a întrunit în prima ședință. Sorin Grindeanu i-a cerut lui Grădinaru să demisioneze încă de la

Top