Polițiștii Secției 9 Rurale Jebel au reținut pentru 24 de ore patru bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 56 de ani, bănuiți de delapidare și tăinuire în localitatea Voiteg, județul Timiș. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.
La data de 1 august, polițiștii Secției 9 Rurală Jebel au fost sesizați cu privire la faptul că dintr-o societate comercială situată în localitatea Voiteg, din județul Timiș s-ar fi sustras aproximativ 30 de tone de îngrășământ.
În urma investigațiilor efectuate de către polițiștii, au fost identificați patru bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 56 de ani, din localitățile Voiteg, Opatița, Birda și Cerna, din județul Timiș, bănuiți de comiterea faptei.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în perioadă 24-26.07.2022, bărbații, angajați ai societății comerciale, ar fi sustras și vândut aproximativ 30 de tone de îngrășământ, cauzând un prejudiciu de 150.000 de lei.
Bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare și tăinuire, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vedere documentării activității infracționale a acestora și recuperării prejudiciului în totalitate.
Sursă: arhivă
Tribunalul București a admis, luni, cererea de înregistrare a Partidului „România Românilor”, formaţiune despre care…
Clubul SCM a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final…
Două comune periurbane ale Timișoarei vor beneficia de susținere financiară în vederea oferirii de suport…
Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei,…
O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…
Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…