În data de 2 august, în intervalele orare 09:00-13:00 și 15:00-19:00, oamenii legii au acționat în Timișoara pentru combaterea abaterilor săvârșite de bicicliști, creșterea gradului de disciplină rutieră, precum și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Polițiștii au controlat 168 de autoturisme și au legitimat 225 de persoane, fiind efectuate 38 de testări cu aparatul etilotest și 6 testări cu aparatul DrugTest.
În urma activităților efectuate au fost aplicate 158 de sancțiuni contravenționale în valoare de 40.392 de lei, pentru nerespectarea prevederilor rutiere, conform O.U.G. 195/2002R.
Dintre acestea, 95 de sancțiuni au fost aplicate bicicliștilor și 2 conducătorilor de trotinete electrice.
De asemenea, au fost retrase 9 permise de conducere.
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…
Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…
Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…
Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…