Primăria Timişoara

Bulevardul Cetății merge bine, Calea Bogdăneștilor e rămas în urmă. Intersecția dintre cele două mai stă o lună închisă

Cele două mari proiecte ”păstorite” de Primăria Timișoara în această perioadă au fost analizate de viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Iar acesta are concluzii diferite pentru fiecare dintre acestea: Cetății merge bine, Bogdăneștilor e rămas în urmă că nu sunt șine de tramvai.

Lațcău se arată extrem de mulțmit de evoluția șantierului de pe bulevardul Cetății.
Marile bulevarde ale Timișoarei avansează în șantier, dar la viteze diferite.
Pe Cetății lucrările au avansat foarte bine și acest lucru se vede și din dronă. Stâlpii mediani au fost montați, liniile de tramvai se apropie de finalizare ca fundații și montare, exceptând intersecțiile, iar partea stângă (venind dinspre Torontalului spre Bogdăneștilor) este finalizată cu excepția ultimului strat de asfalt. Acum 2 luni șantierul a ajuns la 50%, iar astăzi, șantierul se află la 60%, iar termenul de finalizare este septembrie 2023. Pentru acest proiect am efectuat plăți de peste 50 de milioane de lei, în întregime din bugetul local”, a anunțat viceprimarul.
Nemulțumit e de cel de-al doilea șantier din zonă, adică cel din Calea Bogdăneștilor. Acolo lucrările sunt rămase în urmă.
Pe Bogdăneștilor, cea mai avansată porțiune de lucrări este între Alexandrescu și intersecția cu Cetății, iar toate eforturile în perioada aceasta ar trebui să se concentreze pe finalizarea intersecției cât mai repede posibil. Până la Alexandrescu, toate benzile de circulație pe carosabil au primele straturi de asfalt turnate, iar terasamentele liniilor de tramvai sunt finalizate. Urmează montarea stâlpilor mediani și a fundației liniilor de cale. Constructorul are însă întârzieri față de graficul de execuție, pe care își asumă să le recupereze. Decalajele au apărut cu livrarea întârziată a șinelor pentru linia cale, în special componentele din intersecția cu Cetății. Este partea de lucrare cu cel mai ridicat nivel de complexitate, dar care va permite ca tramvaiele de pe Cetății să circule pe rute înspre Ronaț și, după finalizarea podului și pasajului de la Solventul, spre Dâmbovița”, a mai anunțat Lațcău.
El mai vine cu o veste și mai proastă, anume că una dintre cele mai importante intersecții din oraș, cea dintre cele două bulevarde amintite,
Din păcate, din acest motiv (nr. Întârzieri pe Bogdăneștilor), intersecția nu va putea fi deschisă în 5 septembrie, ci doar la finalul lunii viitoare. Stadiul fizic al execuției este aproximativ 38% și termenul de finalizare este august 2023. Pentru Bogdăneștilor am efectuat plăți de aproximativ 48 de milioane de lei”, mai spune Lațcău.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

3 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

4 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

4 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

4 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

7 ore ago