Sport

Două câştigătoare de cupe europene vor juca la Cupa Poli 75

SCM Poli Timişoara dispută la finalul acestei săptămâni ultimele meciuri de verificare înaintea startului de campionat. Acestea vor avea loc la sala Constantin Jude, vineri și sâmbătă, cu ocazia tradiționalului turneu intitulat Cupa Poli.

Echipe din trei țări participă la competiţie, între care și o fostă câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni, actuala Champions League.

R.K. Metaloplastika Sabac – campioană a Iugoslaviei (de 7 ori), câștigătoare a Cupei Iugoslaviei (de 4 ori), câștigătoare a Cupei Serbiei (o dată), câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni (de două ori, 1985 și 1986, la primul dintre succese a trecut în sferturile de finală de Steaua București). Actualmente, echipa evoluează în prima ligă a Serbiei (Superliga) și a ocupat locul al cincilea în precedentul sezon.

Potaissa Turda – și ea câștigătoare de cupă europeană (Cupa Challenge, în 2018). Clubul fondat în anul 2000 se află de nouă sezoane încoace între cele mai bune patru echipe din România și participă în întrecerile continentale. Formația din județul Cluj a încheiat campionatul 2021/2022 pe locul al patrulea.

RK Skopje 2020 – este cel mai tânăr club participant la Cupa Poli 75, înființat cu doi ani în urmă. Sezonul trecut, a jucat în divizia de elită a Macedoniei de Nord și s-a clasat pe locul al unsprezecelea. Echipa a fost preluată în vara acestui an de antrenorul Goran Kuzmanoski, fost internațional de seniori al Macedoniei de Nord și fost jucător la HC Odorheriu Secuiesc (2011-2018).

SCM Politehnica Timișoara – echipa sărbătorește în acest an trei sferturi de veac de la înființarea secției de handbal de la Politehnica. Palmaresul cuprinde două titluri naționale – 1956 (handbal în 11) și 1991 – și două Cupe ale României, în 1986 și 2019. Formația viola a încheiat precedentul sezon al Ligii Zimbrilor pe locul al unsprezecelea.

Programul meciurilor:

vineri, 19 august , ora 17.00, Metaloplastika Sabac – Potaissa Turda

ora 19.00, SCM Politehnica Timișoara – R.K. Skopje

sâmbătă, 20 august, ora 11.00 – finala mica

ora 13.00 – finala mare

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

11 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

15 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

18 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

19 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

19 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

19 ore ago