Situaţie bizară la unul dintre cele mai vechi cluburi timişorene, Electrica. Cunoscută dintotdeauna ca echipa “tramvaiştilor”, Electrica a ajuns acum, cel mai probabil, în posesia fostului director al STPT, Ioan Goia. Atunci când a plecat din societate, Goia a dus acasă şi documentele referitoare la clubul care a aparţinut, încă de la înfiinţare, anul 1929, societăţii de transport în comun. Nici preşedintele Electrica, o marionetă a lui Goia, nu ştie nimic. Clubul trebuie să primească acum o sumă frumoasă de bani pentru David Miculescu.
Cu toate că nu a jucat niciodată în primul eşalon, Electrica are o istorie destul de bogată. Înfiinţat în 1929, echipa a jucat, până în 1932, în turneul regional de vest, unul dintre cele cinci înainte ca învingătorii să joace la un turneu eliminatoriu pentru promovarea în Divizia A. Potrivit Wikipedia, principalele rivale din acea perioadă ale Electricii au fost Chinezul, iar apoi Ripensia Timişoara, echipe care au dominat fotbalul românesc în perioada interbelică.
Cea mai bună perioadă a fost însă la finalul anilor 80, atunci când de destinele echipei, care se numea Progresul, s-a ocupat celebrul Bebe Bucur. Au fost ani în care “tramvaiştii” au cochetat cu promovarea în prima ligă fotbalistică, mulţi cunoscători ai fenomenului afirmând că acest lucru s-ar fi întâmplat în 1990 sau 1991, dacă nu ar fi venit revoluţia.
Printre numele cunoscute care au jucat atunci la Progresul s-au numărat: Rosenblum, Munteanu II, Giuchici, Vlătănescu, Ilici, Şunda, Bozeşan I sau Steop, unii veniţi de la Poli, alţii ajungând ulterior la echipa fanion a oraşului. Antrenor era Ghiţă Chimiuc, altă figură cunoscută a fotbalului timişorean. În anii următori aici a jucat Vali Miculescu, iar apoi tot la Electrica şi-a început cariera fiul acestuia, David Miculescu, unul dintre cei mai promiţători atacanţi români ai momentului, De altfel, în urma transferului lui Miculescu jr. de la UTA la Steaua, clubul timişorean ar trebui să primească o sumă frumoasă de bani, evaluată între 60.000 şi 80.000 de euro. Un antrenor de legendă, dar la nivel de juniori, a fost Doru Maşcovescu. La ora actuală echipa evoluează în Liga a 5-a, dar continuă să aibă un centru de copii şi junior foarte productiv.
Contractul dus acasă
Dacă în întreaga istorie, clubul a aparţinut de societatea de transport în comun, oricum s-a chemat a aceasta (IJTL, RATT, STPT), inclusiv în perioada Progresului, de câţiva ani ajuns o entitate separată. De altfel, pe site-ul AJF clubul apare ca fiind înfiinţat în 1869, an în care evident că nu ajunsese mingea de fotbal în Timişoara. Dar în acelaşi an se punea în funcţiune prima linie de tramvai din Timişoara, legând astfel încă o dată clubul de societatea de transport în comun. Colaborarea între societate şi club a continuat însă sub forma unor contracte. De altfel, clubul foloseşte baza STPT fără a plăti chirie. Problema este chiar contractul pe baza căruia funcţiona coloborarea, care pur şi simplu a dispărut. Şi asta de ceva ani. Fiindcă nu există acel contract, nu se ştie nici măcar care e statutul juridic al clubului.
Numit nu de foarte mult timp director interimar al STPT, Patriciu Ruşeţ încearcă să rezolve misterul.
“A existat un contract între club şi RATT, iar apoi când RATT s-a transformat în STPT s-a făcut un alt contract. Acel contract a fost dus însă de cineva acasă şi nu mai există la noi. Am încercat să rezolvăm problema cu clubul, dar cei de acolo ne-au tratat cu un minim respect ca să nu folosesc alt termen”, ne-a declarat Ruşeţ.
Cu toate că el nu a dat nume, toată lumea ştie că cel care a plecat cu actele este Ioan Goia, fost director al STPT.
Echipa din Liga 5 s-a înscris în campionat pe 29 iulie a.c, cu titulatura Asociaţia Club Sportiv Electrica 1929.
“Ştiu că sunt problem acolo şi e un mare scandal. Dar actele cu care s-au înscris ca asociaţie sportivă în campionat sunt corecte, astfel că nu pot să intervin între ei”, ne-a declarat Romeo Malac,, preşedintele AJF Timiş.
Actualul preşedinte al clubulului, Marcel Nicola, recunoaşte aproape explicit că este o marionetă a lui Goia.
“E treaba lor, nu a noastră”, ne-a răspuns preşedintele Nicola la întrebarea privind dispariţia contracului de la STPT. Întrebat de situaţia juridică a clubului, el ne-a trimis în altă parte: “Vorbiţi cu domnul Goia, este preşedinte onorific al clubului, a fost directorul societăţii, el are toate datele”. Aşadar, preşedintele clubului nu ştie nimic despre statutul juridic al clubului pe care îl conduce sau… are intedicţie să vorbească. De la acelaşi Goia. De altfel, atunci când Goia era director al RATT/STPT, Nicola a vut mai multe poziţii de conducere, printre care chiar şi director adjunct. Când Goia a fost numit director al STMT, Nicola l-a urmat fiind şi acum angajat al acestei structuri
Ioan Goia a fost demis de Nicolae Robu din funcţia de director al STPT în mai 2018, pentru rezultate execrabile. Indolent, incapabil şi foarte slab manger, au fost calificativele date chiar de Robu lui Goia. Când pleacă din societate, potrivit unor surse duce acasă nu doar dosarul privind clubul Electrica, dar şi alte documente din STPT. Foarte interesant, în iunie 2018 acelaşi Goia participă la un concurs pentru o poziţie de membru al Consiliului de Administraţie al STPT (nouă în total). Şi nu obţine nici măcar 40 de puncte, baremul minim pentru a prinde locul.
În anul următor, ce să vezi? Goia este uns director al Societăţii Metropolitane de Transport Timișoara (SMTT), suprastructură care coordonează STPT! De noaptea minţii, dar şi o altă mostră a meritocraţiei promovate de fostul primar Nicolae Robu! Este arhicunoscuită de altfel, prietenia dintre Goia şi Chiş Culiţă, mâna dreapta a fostului prtimar. La STMT îşi duce doar apropiaţi, deveniţi obedienţi, fie pe filieră bisericească (Goia se dă habotnic, absolvind şi Teologai), fie din judeţul său natal, Alba. Printre aceştia, aşa cum am amintit, şi Marcel Nicola. Iar fără nicio glumă, toţi aceşti “supuşi”, când vorbesc de Goia, îl numesc “Stăpânul”. La începutul lunii martie a.c. Goia a demisionat de la STMT, înainte să fie dat afară. Nu s-a potolit şi acum îl sapă pe actualul director, Călin Badiu. Iar când are timp dă consultaţii secretarului general adjuct al Guvernului, Bogdan Ghelbere, cel care deţine şi funcţia de secretar general adjunct al PNL Timiş.
Carla’s Dreams va fi formația care le va cânta timișorenilor din Piața Operei la ora…
Joi, Marcel Ciolacu s-a trezit asudat şi cu faţa la cearşaf. Probabil a visat peste…
Imagini care pot provoca un şoc emoţional! Un TIR în flăcări, chiar dacă la ora…
Primarul Dominic Fritz a declarat că intenţionează să discute cu toţi liderii politici ai partidelor…
La momentul nepotrivit în locul nepotrivit. Un bărbat în vârstă de 65 de ani, a…
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial…