Primăria Timişoara

Primăria Timișoara vrea să reglementeze mai bine semnalizarea monumentelor istorice din oraș/FOTO

Biroul Reabilitare Cartiere și Monumente Istorice propune spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Timișoara, un nou regulament privind semnalizarea monumentelor istorice din Municipiul Timișoara. Acest document însumează și clarifică prevederile legale referitoare la semnalizarea monumentelor, atribuțiile și colaborarea între autoritățile cu responsabilități în domeniu și obligațiile proprietarilor, referitoare la procesul de evidențiere a statutului acestora de monument istoric a clădirilor de patrimoniu.

În lista monumentelor istorice 2015, figurează 97 obiective clasate monument istoric, pe teritoriul administrativ al municipiului Timișoara. Dintre acestea sunt desemnate 71 clădiri individuale, 22 ansambluri și 4 situri.

Doar parte dintre ele – clădiri individuale monument, situri sau clădiri parte din situri, din piețele principale din Cetate sau din ansamblul urban fabric, sunt semnalizate conform legislației specifice, la inițiative diferite ale primăriei sau Direcției Județene pentru Cultură Timiș. Ne dorim să încheiem acest proces de semnalizare a monumentelor istorice.  Fiecare clădire care își onorează locul, prin oamenii care au ridicat-o și locuit-o, prin calitățile istorice și arhitecturale, să o facem cunoscută ca atare, să-și aibă propria <carte de vizită>.” spune primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Primăria Timișoara a amplasat în perioada 2010 – 2013, un astfel de suport cu însemnele specifice pentru semnalizarea monumentelor istorice pe fațadele a 60 de clădiri monument istoric sau care fac parte din sit sau ansamblu clasat ca atare.

De la începutul anului au fost inventariate toate suporturile pentru semnalizarea monumentelor istorice deja amplasate și au fost notificați proprietarii imobilelor acolo unde aceste nu mai erau prezente conform evidențelor deținute de primărie, pentru reamplasare, acolo unde este cazul. Posibilitatea de reamplasare a unei noi plăcuțe de către Primăria Timișoara va fi analizată doar în cazul în care plăcuța de semnalizare a fost furată și contravaloarea suportului nu a putut fi recuperat și în funcție de resursele financiare disponibile. În aceast caz, proprietarul trebuie să facă dovada sesizării către poliție și a respectării obligațiilor ce-i revin.

Conform regulamentului propus, primăria, în colaborare cu Direcția de Cultură va stabili numărul maxim de clădiri ce pot fi semnalizate anual, prioritizarea clădirilor ce urmează să fie semnalizate și se vor stabili responsabilitățile pentru realizarea conținutului de informație și a design-ului suportului care conține elementele de identificare ale monumentului. Un alt rezultat al colaborării va fi marcarea într-un sistem GIS a datelor referitoare la statutul de monument istoric al clădirilor și la cele deja semnalizare.

Obligațiile de a permite amplasarea suportului și de întreținere a însemnului monument istoric revin proprietarului imobilului.

Situația suportului de semnalizare a monumentului istoric va fi comunicată periodic Biroului Reabilitare Cartiere și Monumente Istorice de către Biroul Disciplina în Construcții al Poliției Locale a Municipiului Timișoara, odată cu verificarea stării fizice a imobilului. Măsurile necesare vor fi aplicate de către cele două structuri.

După aprobarea regulamentului va fi reluată semnalizarea monumentelor istorice până la evidențierea tuturor celor incluse în Lista monumentelor istorice existente pe teritoriul administrativ al Timișoarei.

O parte dintre imobilele care urmează să fie semnalizate sunt cuprinse în zonele prioritare de intervenție ale Programului de sprijin financiar pentru creşterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zonele prioritare de intervenție din Municipiul Timișoara.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…

11 ore ago

Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan

„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…

12 ore ago

Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident

Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…

12 ore ago

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…

12 ore ago

Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri

Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…

12 ore ago