Social

Peste 500 de amenzi dintr-o singură lovitură

Sâmbătă, polițiștii rutieri timișeni, sub coordonarea Serviciului Rutier Timiș, au desfășurat acțiuni cu efective mărite pe principalele artere din județ, în vederea combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, depistării conducătorilor auto care nu respectă limitele legale de viteză, precum și pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Au fost legitimate 1.450 de persoane și controlate 1.200 de autovehicule, fiind efectuate 300 de testări cu aparatul etilotest și 15 testări cu aparatul Drugtest.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 523 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 134.297 de lei.

Dintre acestea, 503 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere, conform O.U.G 195/2002R și 20 de sancțiuni pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, conform Legii nr 61/1991.

Polițiștii au reținut, în vederea suspendării, 44 de permise de conducere, dintre care:

– 10 pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului;
– 17 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză;
– 4 pentru efectuarea necorespunzătoare a manevrei de depășire;
– 5 pentru conducere agresivă;
– 8 pentru altele abateri.

De asemenea, au fost retrase 17 certificate de înmatriculare și constatate 13 infracțiuni la regimul rutier, respectiv:

– 3 infracțiuni pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului;
– 5 infracțiuni pentru conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive;
– 3 infracțiuni pentru conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere;
– 2 infracțiuni pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Acțiunile preventiv-reactive desfășurate si-au îndeplinit scopul, astfel încât în cursul zilei de ieri, în județul Timiș nu a fost înregistrat niciun accident rutier grav.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Autodetonare. Când Alin Popoviciu admite irelevanţa PNL Timiş

“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…

2 ore ago

Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale

Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…

3 ore ago

Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea

Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

14 ore ago

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” (USVT) contribuie la monitorizarea poluării aerului în regiunea transfrontalieră Banat prin achiziția de echipamente moderne

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din România implementează proiectului transfrontalier RORS00090 AirMON, o…

16 ore ago