Administratie

Profesioniștii din breasla drumarilor se întâlnesc în congres la Timișoara

Timișoara va fi gazdă a Congresului Național de Drumuri și Poduri. Evenimentul are loc o dată la patru ani, iar în acest an se va desfășura în orașul de pe Bega, între 21 și 24 septembrie.

Principal organizator este Asociația Profesională de Drumuri și Poduri din România, împreună cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, la Timișoara Convention Center cel de-al XVI-lea
Congresul Naţional de Drumuri şi Poduri este un eveniment de importanţă naţională, organizat o dată la 4 ani. Lucrările congresului reunesc un număr important de specialişti din domeniul infrastructurii rutiere, proiectanţi, consultanţi, constructori, dar şi administratori ai reţelelor de autostrăzi, drumuri naţionale, drumuri judeţene, străzi.

Din România sunt invitați să participe reprezentanții administrațiilor de drumuri (naționale și locale), ai societăților de construcții, ai producătorilor de utilaje, ai învățământului superior, cercetători și proiectanți, autorități locale. Din străinătate, vor participa reprezentanți ai unor firme renumite de construcții de drumuri și poduri, cercetare și consultanță.
Temele abordate în cele două zile dedicate prezentărilor de specialitate se referă la administrarea, întreținerea și exploatarea drumurilor și podurilor, mobilitatea urbană și rurală, infrastructuri reziliente (structuri rutiere, terasamente), operațiuni de stabilizare în lucrările de reabilitare a drumurilor, soluții inovatoare în infrastructura rutieră.

La deschiderea lucrărilor vor fi prezenți și ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, și directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

10 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

14 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

17 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

17 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

18 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

18 ore ago