Invatamant

Universitatea de Vest a accesat granturi europene în valoare de 30 de milioane de lei

Peste 30 de milioane de lei, din fondurile destinate apelului de proiecte ”Granturi pentru digitalizarea universităților”, au fost contractate de Universitatea de Vest din Timișoara prin intermediul proiectului „Comunitate digitală pentru generații emergente”. Nu mai puțin de 38 de laboratoare vor fi create sau dotate cu tehnologie de ultimă generație, instrumente hardware, software și echipamente de top puse în slujba generațiilor emergente.

Tehnologiile emergente înalt specializate sunt bine reprezentate în laboratoarele pe care UVT le va realiza. Dintre acestea, putem menționa tehnologii legate de sănătate, sport și bunăstare, realitate imersivă și augmentată, robotică și robotică software, procesare de date satelitare, biomonitorizare dar și securitate cibernetică și protecția datelor.
O paletă largă de investiții strategice care vor fi realizate din suma obținută prin această va permite dotarea unor laboratoare existente cu instrumente și tehnologii menite să completeze și să formeze experiența viitorilor profesioniști pregătiți de universitate. Sunt acoperite practic toate facultățile din cadrul UVT, de aceste investiții beneficiind și laboratoarele deja consacrate, precum cele de științe economice, mediu, incluziune socială, marketing, multimedia, geomorfologie, istorie și arheologie, sisteme informatice geografice și teledetecție, fizică medicală, etc.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Motive de îngrijorare! Rezultate Simulare Evaluare Națională 2026, cu o treime de note sub cinci. Nici Timișul nu face excepție

Rezultatele la Simulare Evaluare Națională 2026 au fost anunțate în cursul zilei de astăzi. Datele…

12 ore ago

Timişoreanul Marin Popescu a fost numit consilier al ministrului Educației, Mihai Dimian

Începând de luni, 30 martie, Marin Popescu, fost inspector şcolar general, dar și coordonator al…

13 ore ago

Au demarat primele lucrări la reabilitarea zonei Piața Traian/FOTO

Lucrările care vor transforma total zona Piața Traian și străzile adiacente au demarat. Viceprimarul Ruben…

13 ore ago

Indemnizațiile de șomaj se plătesc mai devreme, înainte de Paști

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș anunță că, în contextul Sărbătorilor Pascale,…

14 ore ago

Timișoara va avea din toamnă echipă masculină în liga de elită de volei

Au dominat categoric turneul care a dat biletele pentru primul eșalon valoric. Evoluție perfectă în…

15 ore ago

Adversar redutabil pentru Poli! Timișoreanul Alex Pelici preia Minaur Baia Mare

După ce a dus Unirea Alba Iulia pe primul loc în C7, Alex Pelici a…

15 ore ago