Administratie

Au demarat lucrările la noul terminal Plecări Externe de la Aeroportul Internațional Timișoara/FOTO

Constructorul care se ocupă de ridicarea noului terminal de plecări externe la Aeroportul Internațional Timișoara e deja pe teren. Timpul disponibil pentru lucrări e scurt, până la finalul anului, iar în primăvară va fi inaugurat, spune ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prezent vineri la Timișoara.

Timișoara va beneficia în curând de setul complet de facilități aeroportuare pentru sosirea și plecarea pasagerilor de pe AIT, odată cu finalizarea noului terminal pentru plecări externe. Unul care va fi inclus în spațiul Schengen, speră Grindeanu.

Deja pe teren se lucrează, constructorul e prezent, este unul serios, care lucrează deja cu proiecte de la minister, deci sunt toate premisele ca termenele să fie respectate, ceea ce e necesar pentru a nu se pierde banii europeni, prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Au demarat lucrările la ceea ce înseamnă cea mai importantă investiție din istorie la Aeroportul Timișoara. E parte din sumele alocate în acest an de Ministerul Transporturilor către AIT, e vorba de terminalul nou de plecări. Îmi doresc ca cei care construiesc să se înscrie în termene, astfel încât la finalul anului viitor să avem recepția acestei lucrări. Îmi doresc ca acest terminal de plecări să fie un terminal pentru plecări în Schengen, iar noi să nu mai avem nevoie de vamă, noi, românii. Îmi doresc ca această nouă investiție să fie în folosul aeroportului, să ajute la dezvoltarea aeroportului, iar constructorul să se țină de termenele asumate. E un constructor serios, mai avem la Ministerul Transporturilor proiecte împreună cu acest constructor. Nu avem niciun fel de motive să am semne de întrebare, s-a obținut pe faza de proiectare în termenii asumați, așa că optimismul de început este prezent. Asta nu înseamnă că, așa cum știți, din două în două săptămâni, nu verificăm lucrările de aici”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, prezent vineri la Timișoara.

Conform celor promise și pentru centura sud și pentru noul drum de legătură dintre Timișoara și A1, Grindeanu spune că va veni o dată la două săptămâni pentru a verifica progresul lucrărilor.

Noul terminal va avea o suprafață construită de 12.000 mp, 6 filtre de securitate, 18 ghișee check-in și 6 porți de scanare automată a documentelor. Contractul avea, inițial, o valoare de 88,99 de milioane de lei (fără TVA) și a fost atribuit constructorului SC Concelex SRL din București.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de repunere pe rol a procesului dintre Dominic Fritz și ANI

Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de repunere pe rol a cauzei în care…

17 minute ago

Dominic Fritz spune că PSD trebuie să se decidă dacă mai vrea la guvernare. Lideul USR afirmă că nu se teme de alegeri anticipate

Președintele USR, Dominic Fritz, susţine că partidul pe care îl conduce nu se teme de…

3 ore ago

Interes ridicat pentru noul parc din zona Bogdaneștilor. Opt firme vor să reamenajeze terenul de 8.000 de metri pătrați

Un număr de opt firme și asocieri de firme doresc să realizeze reamenajarea spațiului din…

3 ore ago

Controale pe şantierele Timişoarei. Poliţiştii locali au aplicat sancţiuni în valoare totală de 152.000 de lei/Foto

Polițiștii locali au aplicat sancțiuni în valoare totală de 152.000 de lei pe șantierele din…

4 ore ago

CCIA Timiș oferă noi oportunități de cooperare România-Israel

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

4 ore ago

Un apartament din Timișoara se vinde, în medie, în 58 de zile. Analiză Imobiliare.ro

Piața imobiliară din Timișoara oferă cel mai rapid timp de vânzare a unui apartament, dintre…

5 ore ago