Politica

PNL Timiş le cere liderilor PSD Timiş să-l excludă din partid pe primarul din Iecea Mare

Liderii PNL Timiş le cer omologilor din PSD să-l sancţioneze pe primarul comunei Iecea Mare, Liviu Tomulea, menţionând că soluţia cea mai bună ar fi excluderea acestuia din partid. Ediul PSD-ist este acuzat că i-.a bătut pe doi membri PNL, dintre care unul este consilier local.

Doi membri  PNL au ajuns la spital după ce au fost bătuţi, potrivit propriilor declaraţii, de către primarul comunei Iecea Mare, Liviu Tomulea, care deţine şi funcţia de vicepreşedinte al PSD Timiş. Liderii PNL Timiş au reacţionat la acest scandal solicitând aliaţilor din PSD să ia unele măsuri.

“Comportament de huligan în fruntea Primăriei Iecea Mare! Primarul PSD Liviu Tomulea a fost reclamat la Poliție după ce a agresat doi membri PNL din localitate. Consilierul local Iulian Sîrcă și Mircea Pârva, membru în BPL Iecea Mare, s-au aflat în această dimineață la IML Timișoara pentru a obține certificate medico-legale și au depus plângeri penale împotriva edilului social-democrat și a altor persoane care i-au agresat cu bâtele, după un meci de fotbal”, se arată într-un comunicat al PNL Timiş.

Liderii liberali afirmă că “starea de teroare și violență” este mai veche în Iecea Mare, aceasta fiind întreţinută de primar. PNL-iştii spun că cea mai bună soluţie ar fi excluderea din partid a primarului.

“PNL Timiș dezaprobă acțiunile primarului PSD din Iecea Mare, totodată vicepreședinte al PSD Timiș, și cere organizației PSD Timiș să anunțe public punctul de vedere față de comportamentul violent a lui Liviu Tomulea. Ultimele incidente petrecute în comuna Iecea Mare sunt extrem de grave și nu sunt excepții de la starea de teroare și violență impusă de primarul localității în această comunitate. Le cerem colegilor de la PSD să anunțe cât mai repede măsurile pe care le-au luat pentru a descuraja aceste comportamente, dar și sancțiunile care îi vor fi aplicate primarului din Iecea Mare. Cea mai justă decizie ar fi excluderea primarului bătăuș din PSD, comportamentul său intrând la categoria de violență în formă agravată. Solicităm, deopotrivă, instituțiilor statului să investigheze cât mai rapid acest conflict și să nu ia în seamă apartenența politică a primarului Liviu Tomulea”, se mai arată în comunicatul PNL.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Ovidiu Cuc este noul director al CS Timişul Şag

Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul…

10 ore ago

Transfer pe ultima sută! La Poli vine un… bănățean

Mijlocașul Damian Daniel Isac (25 ani) s-a alăturat Politehnicii, chiar în săptămâna în care se…

10 ore ago

Intențiile de dezvoltare pe terenul actualei parcări a CJT din centrul Timișoarei: Clădire cu sală de concerte, cafenea și galerie comercială

Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o…

11 ore ago

CJ Timiș ”rotește” și optimizează semnificativ banii alocați din împrumutul bancar de 258 de milioane pe care îl are la dispoziție

Consiliul Județean Timiș a aprobat ”rotirea” unor importante fonduri aflate la dispoziția instituției prin intermediul…

14 ore ago

Dominic Fritz răspunde diplomatic propunerii lansate de Simonis pentru preluarea de către județ a patru obiective din Timișoara

Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din…

16 ore ago

Peste o sută de câini și pisici, disponibili pentru adopție în cadrul unui Super-Târg la Timişoara

Asociația Poli, împreună cu mai multe organizații de protecție a animalelor, organizează un Super-Târg de…

16 ore ago