Schengen-ul, Turtucaia lui Iohannis. Cronica fotbalistică a unui dezastru

Cei care cunoaşteţi fenomenul, în mod sigur ştiţi genul acela de faze la fotbal, când o echipă trimite intenţionat balonul în afara terenului, fiindcă un jucător este căzut la pământ. În 99% din cazuri, mingea este retrimisă echipei care a dat-o în aut. E o regulă nescrisă a fairplay-ului. În 1% din cazuri (Dan Alexa ştie!) mingea nu este returnată. Rarisim, din astfel de faze se dă şi gol. Cam aşa a pierdut România „meciul” mai mult decât decisiv pentru Shengen, la diferenţă de un singur „gol”. Gol perfect regulamentar, dar unfair. Că tot suntem într-o perioadă în care fotbalul domină mapamondul.

Ca la orice meci cu un astfel de deznodământ, umează lamentări, acuze la incorectitudinea adversarilor, la arbitri, la soartă, la terenul de joc, la ghinion, se ajunge chiar şi tot felul de teorii conspiraţioniste. Asta în condiţiile în care, ar trebui s-o recunoaştem, arbitrii mai degrabă ne-au avantajat, iar spectatorii au fost cu noi. La români e însă o chestiune istorică, în cazul unui eşec, toţi sunt vinovaţi, în condiţiile în care noi suntem perfecţi. Dar perfecţi eram dacă am fi dat un gol mai mult decât adversarul, chiar dacă acesta a marcat dintr-o fază discutabilă. Dar oare am fost chiar aşa de perfecţi?

Foarte probabil puteam preîntâmpina eşecul, dacă antrenorul studia mai mult adversarul, constatând astfel că acesta a mai marcat sau a mai încercat să înscrie din astfel de faze. Dar antrenorul (Klaus Iohannis) n-a ieşit din autosuficienţa, jemanfişismul şi comoditatea proverbiale şi n-a studiat nicio clipă jocul adversarilor. Ca să nu mai spun despre echipa pe care a trimis-o în teren.

Începând cu un „playmaker” şi căpitan de echipă, un anume Nicolae Ciucă. Căpitan care nu doar că n-a reuşit un dribling în tot meciul, dar nici măcar o pasă mai răsărită, o centrarea, ceva. Nu puţine au fost fazele în care s-a încurcat în minge. Vârf de atac un anume Aurescu. Băiat muncitor, nu-i vorbă, dar fără niciun efect, fără calităţi tehnice şi, în ultimă instanţă, fără acea charismă a vârfurilor de atac. Da, nu avem un Van Basten, din acest punct de vedere, dar nici nu-l trimiţi pe Coraş „Dulapul” în teren. Sigur, i-au lipsit şi pasele decisive.

Apărarea a fost ţinută de Lucian Bode, un rudimentar, un ciomăgar amintind de Bumbescu, şi fără minime cunoştinţe. Nici măcar nu loveşte corect balonul. De ce i-a băgat antrenorul pe aceşti indivizi în teren, când pe banca de rezerve avea unii mult  mai pregătiţi, de exemplu un Bolojan de la Oradea? Fiindcă s-au dovedit cei mai obedienţi la antrenamentele stupide pe care le ţinea. Asta când se deranja să vină antrenamente.

Astfel că, deşi aveam o imensă şansă istorică să câştigăm, dată mai ales de „meciul” din Ucraina, am pierdut din nou. Chit că am avut şi arbitrii şi publicul alături. În mod normal, în loc să o tot dăm acum înainte cu incorectitudinea adversarilor, ar trebui să ne uităm puţin în oglindă, să vedem cum am jucat. În mod cert, acest lucru nu se va face. Antrenorul se va duce la ski, din nou automulţumit de eşecul pe care îl va pune pe spatele altora. Echipa nu va schimba pe acelaşi motiv că am pierdut din cauza unui gol dubios. Pardon, cică în mai 2023 se aşteaptă schimbarea căpitanului Ciucă, acesta urmând să fie înlocuit cu Ciolacu. Din lac în puţ. O glumă proastă, atâta timp cât e nevoie de o reconstrucţie din temelii.

P.S. Scuze, dar nu-mi vin în minte acum playmakeri atât de slabi, încât ca să-i compar cu Ciucă şi Ciolacu.