Sindromul Stockholm. Să plângem după democrație deodată cu Valer Dorneanu

Vă mai amintiți de Daniel Morar? A fost șef al DNA pe vremea lui Traian Băsescu, apoi a ajuns judecător la Curtea Constituțională trimis de același președinte. Unii cred în el ca om al justiției, alții mai degrabă îl consideră un frustrat, un ranchiunos și măcinat de invidii profesionale. De după aceste perdele a apărut recent o carte a lui Daniel Morar în care omul relatează scene spectaculoase din budoarul Curţii. Am spus „spectaculoase” și nu „de neimaginat”. E vorba de alegerea președintelui CCR între Livia Stanciu, și ea omul lui Traian Băsescu, în competiție cu Valer Dorneanu, chintesența PSD, a sistemului promovat de acest partid, parcă venit dintr-o mocirlă.

Vorbim de „sistem”, dar tocmai aici bate Daniel Morar în cartea sa. Ne spune presa care a răsfoit-o. În România „sistemele” sunt multe. Un sistem e acela ticăloșit, închegat din oameni ai justiției de o calitate ciudată, armate de avocați mufați la infractori ce au devalizat statul, iar alt sistem e acela al serviciilor. Firește că peisajul nu e așa simplu în care să vezi cine și unde e crocodilul și unde e frumoasa lebădă albă. Nu, sistemele se mai amestecă, dar când acțiunile lor duc la o dispută te întrebi care dintre ele e mai util societății. Da, vorbim și în acest caz de răul cel mai mic.

Daniel Morar spune că un ofițer SPP a cerut votanților președintelui CCR să opteze pentru Livia Stanciu și nu pentru Valer Dorneanu. Treaba a ieșit pe dos, cum bine știm, dar povestea duce spre o guvernare de forță care ne îndepărtează de democrație. Visând la o societate perfectă, cu siguranță că îi vom da dreptate lui Daniel Morar în ce spune acum, dar nu a spus-o și atunci. Societatea trebuie să se conducă după reguli corecte, să pună pe toți membrii săi în poziții de egalitate în fața legii, iar imixtiunea serviciilor de informații în justiție duce deseori la abuzuri și cine vrea asta?

Numai că noi ăștia ce nu putem modifica lumea decât odată la 50 de ani am observat și altceva. Că „sistemul” ăla putred despre despre care credem că l-a susținut pe Valer Dorneanu pentru președinția CCR apelează la finețurile democrației când vrea să-și plănuiască un atac tocmai la democrație. Cine a sângerat prin lacrimi spunând că SRI a ajutat cu înregistrară parchetele, trimițând astfel la pușcărie oameni în disprețul unor norme civilizate?

Da, tocmai politicienii și cohortele lor de avocați pregătiți să-i scoată din pușcărie invocând vicii de procedură. Și așa era cât pe ce să scape o Elena Udrea, iar alțiiau avut mai mult noroc în perioada în care se făcea pe dracul în patru nu pentru a apăra societatea, ci pentru a scoate hoți din pușcărie. Hoți care au fost dovediți cu probe culese de SRI, iar așa ceva nu se face, e impardonabil. Și hoțul are dreptul lui, iar noi am început să plângem deodată cu societatea civilă implicată de bună credință în proteste anti servicii secrete și justiție asistată de acestea.

Deși serviciile secrete furnizează informații parchetelor și în alte state europene cu democrație consolidată, previn atentate și alte infracțiuni grave. Numai că noi vrem tot ce e mai bun pentru noi și nu vedem caracterul special al vremurilor în care trăim. Vrem să funcționăm ca la carte, foarte bine, dar într-o societate în care unii insistă pentru acest „favor” al lumii libere pentru a produce prin furt pagube acestei societăți mult mai mari ca un atentat supravegheat de serviciile secrete.

N-o să excludem că abuzuri ale instituțiilor de forță pot apărea într-o societatea la fel de fragilă în fața acestora, ca și în fața grupurilor organizate pentru destructurarea economiei, de pildă. Dar să vedem unde ar duce supărarea lui Daniel Morar într-o țară atât de grijulie cu hoții ca România. Ar duce la eliberarea lor, firește, astfel că te întrebi atunci cum e mai bine, care rău este mai mic, mergem pe această teorie a răului mai mic sau ne încăpățânăm să ne dorim societatea perfectă, chiar dacă cei care profită de pe urma acestei „slăbiciuni” nu vom fi noi până la maturizarea noastră ca societate? Plecăm de la premisa banditismului serviciilor secrete sau, din contra, că informațiile acestora au mai băgat la pușcărie părți din marea faună infracțională românească? De ce nu desființăm serviciile secrete?