Administratie

A fost aprobată realizarea unei linii de cale ferată care să lege Aeroportul de Timișoara

Guvernul României a aprobat, în ședința de miercuri, indicatorii tehnico-economici pentru construirea unei linii de cale ferată care să lege Aeroportul Internațional „Traian Vuia” de Timișoara și de aici mai departe spre restul țării. Așa cum debanat.ro relata încă din luna decembrie (https://debanat.ro/2022/12/ministerul-transporturilor-a-inceput-demersurile-pentru-calea-ferata-si-gara-de-la-aeroportul-international-timisoara-costul-423-de-milioane-de-lei_383466.html), valoarea investiției se ridică la 423 de milioane de lei.

Finanțarea lucrărilor ar urma să fie asigurată din fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar și de la bugetul de stat și din fondurile CFR. Cu acești bani ar urma să fie modernizați 5,2 kilometri de cale ferată existentă, respectiv se vor realiza cinci kilometri de cale ferată simplă nouă. Durata estimată a lucrărilor este de 22 de luni.

Timișoara este una dintre destinaţiile preferate de turişti pe tot parcursul anului, Astfel, este necesară dezvoltarea infrastructurii de transport feroviar pentru asigurarea mobilității și reducerea poluării, respectiv realizarea unei legături feroviare între Aeroportul Internațional «Traian Vuia» din Timișoara, stația CF Timișoara Est și rețeaua feroviară națională, care să asigure creșterea vitezei de deplasare și implicit reducerea timpului de călătorie, precum și îmbunătățirea condițiilor de călătorie și de siguranță a circulației, gestionând în același timp impactul asupra mediului”, se arăta în nota de fundamentare a hotărârii de guvern.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

4 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

9 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

12 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

12 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

12 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

12 ore ago