Ce NU vom vedea în Timişoara anului 2023

Dacă la orice început de an, politicienii şi liderii de administraţie se întrec în promisiuni, arătând ce vor face în următoarele 12 luni, în rândurile următoare mă încumet să arăt ce NU vom avea în Timişoara anului 2023. Sigur, marele eveniment al anului pentru Timişoara, într-o mare măsură şi pentru întreaga ţară, este proiectul Capitală Culturală Europeană. Modul în care se va derula acesta va avea consecinţe directe asupra imaginii nu doar a Timişoarei, ci şi a României, iar dacă vulgarizăm puţin discuţia şi asupra anului electoral 2024.

Vestea bună e faptul că Timişoara este pregătită, cu excepţia infrastructurii, pentru marea provocare a acestui an. Şi asta după ce, ani de zile, în jurul proiectului a existat un şir nesfârşit de scandaluri, de cele mai multe ori miza fiind pecuniară. Vă amintiţi doar câte demisii au fost din boardul Asociaţiei TM 2021, asociaţie confiscată la un moment dat de un grup mic de persoane? De altfel, în 2021, anul iniţial în care Timişoara trebuia să fie capitală culturală, nu eram pregătiţi absolut deloc, totul era un epic fail. Ca să vezi şi părţile bune ale pandemiei!

Şi aici, ca în mai toate domeniile, primarul Dominic Fritz moştenise de la predecesorul său, Nicolae Robu, o bulibăşeală desăvârşită. (Asta nu înseamnă că a rezolvat toate aceste focare de infecţie moştenite, chiar nici la proiectul capitală culturală lucrurile nefiind perfecte.) În ultimii doi ani haosul s-a transformat însă în normalitate cel puţin. Problema ar fi alta. Am asistat în ultimul timp, chiar în ultimele zile, la crearea unui orizont de aşteptare foarte, foarte ridicat. Ori când duci foarte sus ştacheta aşteptărilor şi un eventual eşec te poate duce la celebra frază a lui Alexis Zorba: „Hei, boss, ai văzut vreodată o prăbuşire mai măreaţă?”.

Să fac şi o comparaţie la ordinea zilei. Delirul naţional de după eşecul Shengen (un post de televiziune controlat de un „patriot” fost puşcăriaş mai că vrea să declarăm război Austriei!) nu avea atâtea accente isterice dacă, săptămâni la rândul, politicieni de genul Rareş Bogdan (care acum toarnă cea mai multă benzină pe foc), Lucian Bode, Nicoale Ciucă, Marcel Ciolacu sau Klaus Iohannis nu creau un orizont de aşteptare foarte mare, promiţând că acceptarea este doar o formalitate.

Astfel, poate nici timişorenilor nu li s-a explicat destul că anul acesta străzile oraşului nu vor însemna un continuu carnaval (samba si, trabajo no). Fiindcă sunt foarte mulţi timişoreni convinşi de acest lucru şi care vor fi foarte dezamăgiţi. Evident, vor fi mai multe concerte şi mai multă animaţie decât în anii precedenţi, dar să nu ne aşteptăm ca aceste lucruri să se întâmple zilnic. Programul a fost deja făcut public. Nu sunt în măsură să spun dacă e bun sau rău, îmi recunosc limitele. Am observat însă şi aici o polarizare, fiindcă tot românul a ajuns să se priceapă şi la cultură. Contestatarii lui Fritz spun că programul e de toată jena, în timp e susţinătorii săi vorbesc despre o splendoare. Oare oamenii ăştia, şi de o parte şi de alta, judecă lucrurile, chiar din punct de vedere cultural? Noroc însă că avem aici o altă instanţă care şi-a dat cu părerea, mă refer la Comisia Europeană, care a dat Timişoarei Premiul Melina Mercouri (1,5 milioane de euro) pentru program. Atenţie, premiul nu este obţinut automat de toate oraşele capitale culturale, ci doar de cele pregătite. Având în vedere drumul de la haosul primordial la acest premiu, rezultă că s-a muncit ceva.

Foarte mari aşteptări le au şi de la patronii de hoteluri,  restaurante, cafenele până la şuţii de buzunare. Cu toţii îşi freacă mâinile de bucurie, aşteptându-se ca Timişoara să fie asaltată de turişti străini, iar ei să-şi comande maşini de numărat banii. Nu, nu vor da năvală străinii în Timişoara sau nu vor da în niciun caz în măsura aşteptărilor. Sigur, vor fi mai mulţi decât în alţi ani, dar să nu credem că marile companii turistice vor trece Timişoara printre principalele destinaţii ale anului. Probabil va fi o destinaţie ceva mai căutată în sistemul city break. Foarte posibil vor fi mult mai mulţi români decât străini care vor vizita oraşul, ceea ce nu înseamnă neapărat un lucru rău. Fiindcă mulţi vor fi curioşi să afle cum arată o capitală europeană, fie ea şi culturală. Sigur, aici contează foarte mult şi modul de promovare a evenimentului.

Dacă nu o petrecere continuă şi nici buluc de străini, la ce să ne aşteptăm? Fiindcă tot ne place să vorbim de „spiritul Timişoarei”, proiectul Capitală Culturală înseamnă mai mult o stare de spirit decât o continuă paranghelie. Este şi o oportunitate uriaşă de-a pune mai mult în valoare ideea Timişoarei ca un spaţiu european, pluricultural, inovator, tolerant etc. Şi da – oricum nu stăm deloc rău la capitolul acesta – vom putea avea mândria de-a fi timişoreni. Partea negativă va fi faptul că acest proiect se va transforma şi într-o continuă luptă politică, având în vedere că suntem într-un an preelectoral. Şi de aici vine şi marele risc al unui eşec…

P.S. Fiindcă am scris în titlu despre ce nu o să avem în acest an în Timişoara, mai fac o listă, pe lîngă faptul că nu vom avea un carnaval continuu şi milioane de turişti. Aşadar, nu vom avea nici în acest an:

– stadion nou;

– sală polivalentă;

– Castelul Huniade redeschis;

– Muzeul Revoluţiei;

– Centura de Sud;

– drum spre descărcarea pe autostradă de la Giarmata.

Şi am ales la întâmplare doar câteva. Atenţie, m-am reveferit doar la proiecte promise cu mai bine de zece ani în urmă.