Claudiu Buciu
Fostul primar al Lugojului, Claudiu Buciu, a făcut o nouă solicitare în instanţă, pentru anularea ordinului prin care a fost demis din funcţie. Buciu anunţă că s-a decis să candideze pentru un nou mandat de primar, fie din partea PNL, fie independent.
Pe data de 8 octombrie 2022, Claudiu Buciu a pierdut definitiv mandatul de primar al municiupiului Lugoj printr-o deczie a Curţii de Apel Timişoara, care confirma o decizie similară a Tribunululi Timiş. Asta după ce, cu exact trei luni înainte, pe 8 iulie, prefectul Mihai Ritivoiu a semnat decizia de încheiere a mandatului acestuia pe motiv că, timp de o lună şi jumătate, şi-a schimbat domiciliul din Lugoj într-o localitate din Germnaia.
Buciu a găsit recent însă, o nouă cale de atac în justiţie.
„Şi la primul proces, pe care l-am pierdut, am făcut mai multe solicitări. Justiţia s-a pronunţat doar în privinţa ordinului dat de prefect. Acum chiar şi cei de la Tribunalul Timiş admit că au greşit. Printre altele, am solicitat să mi se spună unde am avut domiciliul în acea perioadă de o lună şi ceva. Fiindcă am fost tot timpul la birou, am fost în delegaţii la Bucureşti. După ce am primit motivarea sentinţei s-a deschis posibilitatea unei căi ordinare de atac, nu doar extrordinare. Sunt singurul din ţară în care s-a luat această decizie, fiindcă au fost mai multe cazuri similare”, a declarat Buciu pentru deBanat.
El a spus şi că s-a decis să candideze pentru un nou mandat de primar al Lugojului.
„100% candidez! Avem contracte în derulare de peste 20 de milioane de euro plus proiecte de zeci de milioane. Am adus cea mai mare investiţie din istorie în Lugoj, 150 de milioane de euro, prin PNRR, pentru Spitalul Municipal. Suntem singurul municipiu care nu este reşedinţă de judeţ care a atras o finanţare aşa de mare. Şi a fost o muncă titanică pentru acest proierct. Aşadar am multe motive ca să candidez pentru un nu mandat”, a continuat Buciu.
Singura necunoscută este dacă va candida pentru PNL sau ca independent. Se ştie, Buciu se află în conflict cu actuala conducere a PNL Timiş. El a fost demis din funcţia de preşedinte al PNL Lugoj, fiind înlocuit cu titlu de interimat de primarul comunei Ştiuca, Vasile Bejera.
„Trebuie rezolvată şi problema în PNL Lugoj. Am fost una dintre cele mai perfomante filiale. Avm avut primar şi viceprimar plus 11 consilieri locali din 19. Ce se întâmplă acum este o sfidare nu doar la adresa PNL Lugoj, ci a locuitorilor întregului municipiu, care ne-au acordat încredere. Trebuie organizate alegeri în PNL Timiş, chiar şi fără să candidez eu. Mai aşteptăm o lună sau două, apoi vom acţiona într-un fel”, a mai spus Buciu
ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…
După ce în urmă cu câteva zile au debutat lucrările de reparații între Deta și…
O analiză realizată de clubulcopiilor.ro, pe baza datelor Eurostat și INS, arată că Timișul se…
Asociația Academia de Fotbal Dumbrăvița anunță cu entuziasm organizarea primei ediții a Dumbrăvița GENERATION CUP.…
“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…
Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…