Primăria Timişoara

Proiectul parcării multietajate de la Spitalul de Copii va fi scos, în sfârșit, la licitație, în 2023. Deocamdată nu știm când/FOTO

Studiul de fezabilitate pentru Parcarea Louis Țurcanu a fost avizat de Comisia Tehnico-Economică din cadrul Primăriei MunicipiuluI Timișoara. Dacă va fi realizată, aceasta va fi prima parcare multietajată ridicată de municipalitate.

După aprobarea indicatorilor în ședința în plen a Consiliului Local Timișoara, primăria va lansa licitația pentru proiectarea și execuția acesteia.

Parcarea se va afla în zona centrală a Timișoarei, pe str. Nemoianu și va fi accesibilă atât personalului de la Spitalul Louis Țurcanu, cât și cetățenilor care au nevoie de un loc de parcare în zonă, inclusiv pentru vizite la spital. Parcarea va avea 184 de locuri și valoarea estimată a investiției se ridică la 45 de milioane de lei.

Proiectul prevede o construcție cu două etaje la subsol, parter și două etaje, plus terasă. Construcția va avea elemente de accesibilitate, va fi dotată cu lift, sistem de supraveghere video și locuri dedicate persoanelor cu dizabilități, conform legislației în vigoare.

Intenția noastră este de a elibera cât mai mult din spațiul public din zona centrală care acum este ocupat de mașini, să le mutăm într-o clădire de parcare colectivă și să folosim spațiul eliberat pentru zone verzi, piste pentru biciclete sau trotuare mai bune. Parcarea va avea 3 etaje supraterane și 2 etaje subterane și vom integra mai multe funcțiuni: stații de încărcare a mașinilor electrice, dar și locuri de parcare pentru biciclete. De asemenea, este importantă pentru noi componenta verde și, de aceea, pe terasa parcării vor fi instalate panouri fotovoltaice, dar și plante agățătoare pe fațade”, transmite primarul Dominic Fritz.

Pentru iluminat vor fi folosite panouri fotovoltaice la nivelul terasei, zonele de acces vor fi monitorizate, iar șoferii vor putea afla din timp dacă există locuri libere. De asemenea, pentru șoferii de mașini electrice sau hibride, aceștia vor avea la dispoziție 6 locuri cu stații de încărcare pentru vehicule electrice. Proiectul include și locuri pentru parcarea bicicletelor.

Odată ce sunt finalizate ultimele demersuri administrative, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici aferenți vor fi supuși la vot în Consiliul Local.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO

Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…

3 ore ago

Administrația timișoreană vrea să înceapă căutarea partenerului privat pentru ridicarea unui nou spital municipal

Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…

3 ore ago

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

8 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

8 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

9 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

10 ore ago