Politica

Dominic Fritz acuză, Mihai Ritivoiu reacționează, din nou de la distanță. Motivul e acum terenul de la Solventul

Disputa dintre primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, continuă, având tot mai mult un fel de iz de roman foileton, care, posibil, va avea o finalitate la alegerile locale de anul viitor. Acum, subiectul de actualitate a devenit terenul de la Solventul, unul care e contaminat, mai mult sau mai puțin, spun părțile implicate.

În loc să se închidă în birourile administrative și să caute soluții la probleme, cei doi preferă să se ”lupte” în conferințe de presă și postări de tot felul pe rețeaua Facebook.

A fost ”etapa” catargelor cu tricolorul, acum ajuns la rând problema terenului de la Solventul. Un investitor vrea să ridice un cartier nou acolo, cere aviz de mediu, conștient fiind că zona e contaminată și că e de lucru. Solicitarea ajunge la Agenția de Mediu, dosarul face mucegai ani de zile acolo, deși investitorul insistă pentru rezolvare, fiind dispus să investească și situația trenează. Săptămâna trecută prefectul de Timiș iese public într-o conferință de presă, însoțit de directorul de la APM și anunță: acolo nu se construiește nimic până nu se decontaminează terenul.

Situația se inflamează, după ce Primăria Timișoara descoperă că nu mai poate face acolo un pod peste Bega și un drum de legătură cu pasajul subteran de la Calea Bogdăneștilor, fiind vorba de același teren al fostului combinat, o porțiune bună pe care investitorul o donează municipalității. Terenul e tot contaminat, spune prefectul, primarul face și el conferință și anunță că nu ar fi chiar așa de contaminat și că se blochează proiecte importante pentru oraș.

Fritz acuză APM că blochează hârtii, prefectul, desigur, răspunde. Și ambele părți apar în față. Ritivoiu ”licitează” și spune că Fritz e prins cu minciuna, că spune că terenul nu ar fi contaminat și că APM blochează acolo situația. Poziția, pe Facebook.

”Iar l-am prins pe Dominic Fritz cu minciuna. Conferință de presă astăzi la Primărie, având ca subiect decontaminarea zonei Solventul. Prefectura şi Agenția pentru Protecția Mediului sunt acuzate că tergiversează, că blochează hârtii. Domnul primar consideră că se impune o abordare pragmatică, diferențiată. O luăm punctual, că e mai simplu: Domnul primar minte. Dezinformează, dacă vă sună mai bine. Citez încă o dată: “…de fapt, terenul unde ar fi drumul nu este, de fapt, contaminat…”. Ei bine, terenul e contaminat. Am ataşat planşa terenului, zonele de contaminare de pe drum sunt încercuite cu albastru. Deci, minciună gogonată! Minciună care schimbă toate datele problemei! Nu merge cu abordarea diferențiată a zonelor. Degeaba solul dintr-o anumită zonă e decontaminat, dacă la zece metri mai încolo există sol contaminat. Ce ne facem cu apele subterane, care pot deplasa compuşii chimici dintr-o parte într-alta? Cum lăsăm copiii să se joace pe-acolo? Dacă se vor putea sau nu construi etapizat drumurile pe suprafața sitului contaminat o pot spune doar specialiștii care vor elabora proiectul tehnic de decontaminare și Agenția de Protecție a Mediului care va aviza proiectul de decontaminare conform legii și având la bază și consultarea autorităților de sănătate publică și gospodărirea apelor, întrucât rezultatele obținute în cadrul actualei etape de investigare detalită și evaluare a riscului asociat contaminarii solului și subsolului indică faptul că: materialul considerat contaminat se încadrează în categoria de substanțe periculoase; condițiile de calitate a solului și subsolului identificate în prezent pe amplasament nu corespund în totalitate standardelor de calitate pentru utilizarea terenului pentru folosințe sensibile și mai puțin sensibile”, anunță prefectul Ritivoiu.

El ne arată și cât de deschis este și spune că vrea să colaboreze. Chiar să facă întâlniri săptămânale cu primăria și APM.

”Vreau să asigur pe toată lumea de întrega noastră deschidere şi colaborare. Vrem să se finalizeze procedura cât de repede, pentru a debloca dezvoltarea zonei. Dar doar în condiții de maximă siguranță pentru timişoreni. Sunt dispus, împreună cu conducerea Agenției de Protecție a Mediului, să mă întâlnesc săptămânal cu reprezentanții Primăriei şi ai investitorului pentru ca proiectul să avanseze cât de rapid. Nu va exista nicio tergiversare, nicio tragere de timp, nicio fugă de răspundere. De aceea am şi ieşit public pe subiect săptămâna trecută”, a mai scris Ritivoiu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Simonis și Fritz au ajuns la un consens. PNL pare să fi fost de acord

Așa cum deBanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…

15 ore ago

CSM Lugoj a terminat anul 2024 în forţă, cu o victorie categorică

Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…

16 ore ago

A furat dintr-o maşină parcată în Brestovăţ! Unde l-au prins poliţiştii

La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…

17 ore ago

ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș

Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…

20 de ore ago

Geaba Bolojan! După un ostaş în fruntea ţării, PNL propune un şomer în fruntea ţării

La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…

20 de ore ago