Bălăriile lui Robu. O nouă poveste din ciclul „Hoţul strigă hoţii!”

Ultima temă de campanie electorală a fostului primar Nicolae Robu este căutarea bălăriilor din oraş. Le pozează, se filmează cu ele şi… hop! pe Facebook. Spre marea admiraţie a acoliţilor săi, care s-au apucat de asemenea să caute bălăriile din oraş. Care, e adevărat, nu lipsesc, mai ales după ploile din ultima perioadă. În căutarea bălăriilor pierdute Robu a ajuns şi în Parcul Civic din centrul urbei. Unde, cică, ne spunea Robu, nu mai vezi omul din cauza buruienilor.

Ca multe alte ziceri ale fostului primar, personaj cu un incredibil deficit de memorie, şi acest parc intră în categoria „hoţul strigă hoţii”. Respectiv, în acest parc Primăria nu poate interveni legal, fiindcă nu este recepţionată o lucrare de modernizare a obiectivului. Lucrarea a fost obţinută  în 2019, în ultimul mandat al lui Robu, de către două firme, dintre care una era în insolvenţă. Lucrarea trebuia executată în şase luni, dar, pe motiv de pandemie, termenul s-a tot prelungit. Noua administraţie a refuzat să recepţioneze o lucrare proastă, ca multe altele din perioada lui Robu, când fuşeraiul era la ordinea zilei. Mai sunt probleme şi cu dirigintele de şantier, astfel că nici acum nu s-a finalizat lucrarea. Amplasamentul nefiind predat municipalităţii, primăria nu poate interveni în mod legal. (Se pare că s-a găsit totuşi o formulă la limita legii pentru o inteveţie acolo.)

Apoi trebuie spus că societatea de profil a municipalităţii, Horticultura, gestionează doar parcurile din centrul oraşului, acolo unde se face treabă. Restul oraşului a fost împărţit, tot în timpul lui Robu, de două firme, mandatele acestora nefiind expirate. Una din firme, Rogera, aparţine familiei colegului de partid al lui Robu, Răzvan Anheliuc, la momentul în care a fost dată lucrarea acesta fiind şef de cabinet al deputatului PNL Ben Oni Ardelean. Aşadar, afacere de partid. A două firmă, Bariera (fosta Drufec) aparţine concubinului fostei şi actualei directoare economice din Primăria Timişoara. Afacere de primărie.

În trecut, Robu a mai dat gestiunea spaţiilor verzi firmei de deratizare Tradecomia din Ilfov. Singurul „merit” al firmei, era că se afla în aria de influenţă a europarlamentarului PNL Cristian Buşoi, amic al lui Robu şi unul dintre cei mai bogaţi politicieni români, deşi toată viaţa a lucrat la stat. Deci altă afacere de partid a lui Robu. Rezultatul, în perioada lui Robu bălăriile erau mult mai mari, iar şobolanii umblau pe străzi. La propriu. Dar, repet, Robu uită de îngheaţă apele. Ca să nu spun că tupeul lui este similar individului care împinge o bătrânică pe scări pentru a o întreba ulterior unde se grăbeşte. Apropo de „uitat”. Zilnic, Robu clamează că Fritz lucrează pe proiectele lui şi că, drept consecinţă, actualul primnr n-are niciun merit. E acelaşi Robu, care atunci cînd punea în practică proiectele predecesorului său Gheorghe Ciuhandu, spunea că 90% contează implementarea şi doar 10% proiectul în sine.

Altfel, în urmă cu o zi am discutat cu o persoană din Bucureşti, care a ajuns la Timişoara după câţiva ani. Am întrebat-o cum arată Timişoara, chiar eram curios cum vede oraşul cineva care n-a fost aici în ultima perioadă. Ca timişorean, care stai aici zi de zi, e mai greu să-ţi faci o imagine. „S-a dezvoltat”, au fost primele cuvinte. Ce i-a plăcut mai mult? Faptul că mai multe clădiri vechi au fost renovate. (Aici intervin pentru a spune că tot ce s-a făcut în domeniu au fost iniţiative private.) A mai menţionat şi curăţenia oraşului, dar şi o anumită efervescenţă culturală. (Ministrul Tanczos Barna afirma zilele trecute că Timişoara este cel mai curat oraş din România pe acre l-a văzut.) Cu simpatiile şi, de multe ori patimile politice, mulţi timişoreni par însă să nu mai vadă oraşul cu proprii ochi, ci cu ai politicianului în care au încredere…

P.S. Printre cei care au criticat dur primăria în cazul Parcului Civic s-a numărat şi PSD-istul Radu Ţoancă, cel la cărui local ocupă ilegal un teren al municipalităţii. Ţoancă e genul acela de personaje turnesol, de care e însă mare nevoie. Dacă el critică un lucru, înseamnă că trebuie continuat cu acel lucru, că totul e bine, drumul e bun. Dacă din contră, laudă ceva, trebuie căutată imediat problema, fiindcă acel „ceva” în mod cert are o mare hibă.