Social

Paradoxurile justiţiei. Angajată a Primăriei Timişoara, urmărită penal de DNA, dar promovată în funcţie de Tribunalul Timiş

Tribunalul Timiş a decis, marţi, 2 mai, repunerea reclamantei Gabriela Borcsi în funcţia de şef al unui serviciu din Primăria Timişoara. Cu aproximativ trei săptămâni în urmă DNA Timişoara anunţa începerea urmării penale pe numele lui Borcsi, într-un dosar în care mai apare şi fostul primar Nicolae Robu.

În urma reorganizărilor din instituţie, în iulie 2021, Gabriela Borcsi şi-a pierdut funcţia de şef serviciu la Serviciul Certificări şi Autorizări din cadrul Direcţiei Generale de Urbanism. Cu alte cuvinte, Borcsi era una dintre cele mai influente personaje din direcţie, semnând autorizaţiile de construire. Împreună cu sindicatul condus de Tiberiu Negrei, ea a dat în judecată Primăria Timişoara, Tribunalul Timiş dându-le dreptate printr-o sentinţă emisă marţi, 2 mai. Mai exact, potrivit soluţiei, Borcsi trebuie reintegrată în exact aceeaşi funcţie din care a fost demisă în urmă cu aproape doi ani. De menţionat că decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs, lucru pe care Primăria Timişoara îl va şi face. De menţionat aici că Tribunalul Timiş a mai dat decizii împotriva conducerii Primăriei Timişora, în privinţa noilor organigrame, sentinţe întoarse de Curtea de Apel.

Ce este interesant însă la cazul Borcsi este faptul că, pe data de 10 aprilie, DNA Timişoara a anunţat public că împotriva ei a fost demarată urmărirea penală, pe motiv de abuz în serviciu. Este vorba de un dosar DNA în care apare şi numele fostului primar Nicolae Robu, dar şi al fostului arhitect-şef Sorin Ciurariu. Evident că cele două evenimente sunt independente din punct de vedere juridic, dar pare cam bizar că o persoană urmărită penal de DNA pentru o faptă comisă într-o funcţie de conducere, este instalată de Tribunalul Timiş pe exact funcţia respectivă.

 

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

3 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

6 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

7 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

7 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

8 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

8 ore ago