Timp liber

Expoziţie de tramvaie vechi în trei locaţii istorice ale Timişoarei: Unirii, Libertății și Traian

Piața Unirii, Piața Libertății și Piața Traian devin părţi ale unei expoziţii de tramvaie istortice. Expoziția, organizată de STPT, este deschisă până în luna septembrie și este dedicată aniversării a 154 de ani de transport public în Timișoara.

Cu ocazia aniversării a 154 de ani de transport public în Timișoara, S.T.P.T. dorește să aducă în atenția timișorenilor și a turiștilor o parte din istoria transportului în comun al orașului nostru.

Astfel, începând de miercuri, 28 iunie, Timișoara găzduieşte o expoziție de tramvaie istorice și de patrimoniu în zona centrală, respectiv în Piața Unirii, Piața Libertății și Piața Traian.

„Ne propunem să oferim publicului larg o oportunitate de a călători înapoi în timp și de a (re)descoperi începuturile și evoluția transportului public din Timișoara. Expoziția, pe care intenționăm să o desfășurăm până la finalul lunii septembrie, prezintă o colecție de tramvaie istorice restaurate și conservate cu grijă de către colegii din cadrul secției Transport Tramvaie. Vizitatorii vor avea șansa să admire modele rare, unele dintre ele datând chiar din perioada de început a transportului public din Timișoara”, transmit reprezentanţii STPT.În Piața Unirii vor fi expuse două tramvaie: vagonul platformă de tip GP, cel mai vechi tramvai din patrimoniul societății, fabricat în 1902, și tramvaiele „gemene”, datând din 1927.

Evenimentul va fi însoțit de activități conexe: S.T.P.T. intenționează, împreună cu instituții partenere, să organizeze mici concerte pe tramvaiul platformă din Piața Unirii în fiecare sâmbătă seara, precum și multe alte surprize.

„Ne propunem, de asemenea, ca acest tramvai platformă să fie o constantă anuală în Piața Unirii, ca scenă pentru evenimente culturale locale. Piața Libertății va găzdui, începând cu data de 8 iulie, un tramvai electric austriac fabricat în 1960, unic pe teritoriul României, și un tramvai „Timiș 1”, construit în 1962 la Întreprinderea de Tramvaie Timișoara (I.T.T.).”, spun cei de la STPT.

Încă din acest weekend, pe linia refugiu din Piața Libertății vor fi expuse alternativ vagonul tramvai tras de cai, o piesă unicat în România, și un tramvai electric de tip EP V54, parte a unui lot de tramvaie construite de către Uzinele „Electroputere” Craiova între 1955-1959.

Tot pentru a marca 154 de ani de când primul tramvai tras de cai a circulat pe linia amenajată din Timișoara, se vor organiza curse cu acest model de tramvai pentru elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele naționale și internaționale.

„În cazul Pieței Traian, propunem o premieră în Timișoara: un tramvai Wegmann modificat în atelierele S.T.P.T. și transformat în tramvai interactiv, de tip cafenea (unde se vor comercializa băuturi non-alcoolice), care va aduce un plus de valoare zonei. Ne dorim ca, prin acest eveniment, să celebrăm istoria și moștenirea orașului și să familiarizăm comunitatea cu evoluția transportului public local. Expoziția tramvaielor de patrimoniu se conturează a fi o atracție turistică deosebită și o experiență memorabilă pentru toți participanții”, au mai transmis cei din STPT

 

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Festivalul Filmului Francez revine de astăzi la Cinema Studio cu o ediție aniversară

Începând de astăzi, timp de patru zile, până duminică 22 martie, la Cinema Studio se…

18 minute ago

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

16 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

18 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

20 de ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

20 de ore ago