Primăria Timişoara

La Timișoara se efectuează dezinsecția împotriva țânțarilor

La Timișoara va avea loc, în perioada 30 iunie – 7 iulie 2023, o nouă acţiune terestră de dezinsecţie, pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al municipiului. Programul de dezinsecție se derulează în intervalul orar 21:00 – 06:00, dacă permit condiţiile meteo.

”Rugăm cetăţenii să evite să treacă sau să stea în zona de acţiune a utilajelor în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor şi larvelor acestora, pentru a evita eventualele incidente neplăcute”, a anunțat Primăria Timișoara.

Crescătorii de albine sunt rugaţi ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor în afara ariei de stropire. Dacă nu sunt respectate aceste măsuri preventive, Primăria Municipiului Timişoara şi prestatorul sunt absolvite de orice responsabilitate.

Este a doua acțiune de dezinsecție efectuată de Primăria Timişoara după cea de la începutul lunii mai 2023. Activitățile de dezinsecție pe domeniul public acoperă o suprafață de 10.354.000 mp (aliniamente stradale, parcuri, locuri de joacă, bălți și perdeaua forestieră).

Prestatorul autorizat pentru efectuarea acestor lucrări este societatea cu care municipalitatea a avut contract, Coral Impex SRL. Produsele folosite sunt: Cymina Plus, având substanţă activă Cipermetrin, pentru combaterea ţânţarilor adulţi,pentru activitatea de dezisecţie terestră; Vectobac WG având substanţă activă Bacillus thrugiensis subsp. israelensis, pentru combaterea larvelor, pentru activitatea de larvicidare. Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor), sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii. Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

Activitățile de deratizare și dezinsecţie constituie o obligaţie atât pentru a autorităţile locale şi instituţiile publice, cât și pentru agenţii economici, şi cetăţeni, în spațiile pe care le dețin sau administrează. Nerespectare acestor obligații se sancționează cu amendă de la 500 la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 la 2.500 lei pentru persoanele juridice (conform HCL nr. 371/30.10.2007 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe teritoriul Municipiului Timişoara, modificată şi completată).

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

43 de minute ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

2 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

3 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

3 ore ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

3 ore ago

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

5 ore ago