O ţară defectă. De ce nu sunt bani pentru profesori. Studiul de caz de la Cazane

Indiscutabil două mari evenimente şi-au pus amprenta pe agenda ultimei perioade. În ordinea importanţei, greva dascălilor şi apoi rotativa premierilor care, în mai puţin de două zile, din „sticlă”, potrivit unui clasic în viaţă, s-a făcut cioburi. În privinţa grevei profesorilor, prima după aproape două decenii, din nou indiscutabil, profesorii au dreptate. Le-a ajuns cuţitul la os şi nici măcar liderii de sindicat, care din nou s-au văzut cu sacii în căruţă, nu mai pot opri tăvălugul. Aici e o problemă care trenează însă de decenii, chiar din perioada comunistă, fiindcă şi atunci salariile în învăţământ erau de mizerie. Acest lucru s-a perpetuat şi după 1989 şi, poate, chiar cu premeditare.

Fiindcă într-o ţară cu adevărat educată, PSD, cel mai important partid postdecembrist, se chinuia să treacă pragul electoral. Într-o Românie cu adevărat educată, în anul de graţie 2023 nu aşteptam ca în fruntea guvernului un plagiator să fie înlocuit de un individ fără şcoală. Dar vorba unor „Sarmale reci”, mai toate guvernările ne-au vrut proşti. Să mai spun că, deşi avem o lege din 2011, în care se stipula că bugetul pentru Educaţie să fie de 6% din PIB, niciodată nu a fost respectat? Iar în anul de vârf al „României educate”, 2023, e cel mai mic buget din istorie alocat acestui domeniu, respectiv 2,1%?

Pe de altă parte şi guvernanţii au dreptate, dar numai dintr-un unghi de vedere, când spun că nu există bani.  Satisfacerea tuturor revendicărilor salariale ale dascălilor, fără acoperire în economia reală, ar produce un imens dezechilibru bugetar şi hiper-inflaţie. Iar de suferit cel mai mult vor avea din nou, în primul rând, angajaţii de la privat, cei care umplu visteria statului. Dar aceiaşi guvernanţi ar putea foarte bine să scadă cheltuielile şi să oprească risipa, una colosală în România. Şi nu la mişto, cum au făcut cu aşa-zisa ordonanţă a austerităţii. Trebuie făcut un lucru care nu s-a făcut în aceste trei decenii post-revoluţionare, şi anume o adevărată reformă a statului, a instituţiilor sale.

Când vorbesc de risipă, sigur, în primul rând ar fi pensiile speciale. Pensii speciale care, să nu uităm, sunt legate şi de obţinerea a trei miliarde de euro prin PNRR. Nu avem bani, dar de dragul unor „speciali” care s-au infiltrat în toate instituţiile statului, inclusiv premierul fiind unul dintre ei, riscăm să pierdem aceste fonduri.

Apoi sunt tot felul de instituţii, academii, comiţii şi comitete de frecat menta bugetate de stat. Avem cel mai stufos guvern de pe mapamond cu 200 de secretari de stat, 500 de consilieri personali etc. Avem ministere care s-au înfiinţat nu din necesitate, ci special pentru ca cineva să fie ministru. Avem sute şi mii de agenţii, consilii de administraţie, adevărate ferme de sinecurişti. Avem sporuri nesimţite la salariile din aceste instituiţii. O oră de muncă într-un CA de stat este plătită cu două-trei salarii de dascăl. Sporul de stat pe Facebook într-o instituţie guvernamentală este cât un salariu de profesor. Risipa e gigantică.

În acest context, cu câteva zile în urmă a apărut o ştire, umbrită însă de alte evenimente, dar căreia i-aş da şi valoare de simbol. Astfel DIICOT a destructurat la Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor (da, există şi aşa ceva!) o reţea de angajaţi, cu directoarea (nepoată de fost şef SRI) în frunte, care în ultimii trei ani a făcut achiziţii fictive de consumabile de 2 milioane de euro.

Aici marea problemă nu mi s-a părut faptul că s-a furat, doar în România hoţia e sport naţional, iar cei care nu-l practică sunt consideraţi fraieri. Incredibilă mi s-a părut suma alocată pentru achiziţia de consumbaile, una mai mare de două milioane de euro pe trei ani. Fiindcă mă gândesc că nu s-au furat toţi banii de consumabile, adică nu cred că angajaţii veneau cu săpun şi hârtie igienică de acasă. Înmulţiţi această sumă cu sutele de astfel de instituţii şi reiese ceva astronomic. Sume care trebuie să hrănească hoardele de sinecurişti de partid. Nu sunt bani pentru salariile profesorilor? Sunt, dar cu aceşti bani sunt răsplătite clientelele politice.

Suntem o ţară defectă, clădită pe şmecherie şi controlată de „descurcăreţi”. Dar aşa cum este clădită şi fără o profundă reformă instituţională, România nu are cum să mai reziste mult. Şi nu, nu străinii o falimentează, ci românii, unii dintre ei bătându-se toată ziua cu cărămizile în piept cât de patrioţi sunt. Ne mirăm că mulţi tineri fug în Occident. De fapt ar trebui să ne mirăm de ce nu fug toţi tinerii în Occident…