O ţară defectă. De ce nu sunt bani pentru profesori. Studiul de caz de la Cazane

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Indiscutabil două mari evenimente şi-au pus amprenta pe agenda ultimei perioade. În ordinea importanţei, greva dascălilor şi apoi rotativa premierilor care, în mai puţin de două zile, din „sticlă”, potrivit unui clasic în viaţă, s-a făcut cioburi. În privinţa grevei profesorilor, prima după aproape două decenii, din nou indiscutabil, profesorii au dreptate. Le-a ajuns cuţitul la os şi nici măcar liderii de sindicat, care din nou s-au văzut cu sacii în căruţă, nu mai pot opri tăvălugul. Aici e o problemă care trenează însă de decenii, chiar din perioada comunistă, fiindcă şi atunci salariile în învăţământ erau de mizerie. Acest lucru s-a perpetuat şi după 1989 şi, poate, chiar cu premeditare.

Fiindcă într-o ţară cu adevărat educată, PSD, cel mai important partid postdecembrist, se chinuia să treacă pragul electoral. Într-o Românie cu adevărat educată, în anul de graţie 2023 nu aşteptam ca în fruntea guvernului un plagiator să fie înlocuit de un individ fără şcoală. Dar vorba unor „Sarmale reci”, mai toate guvernările ne-au vrut proşti. Să mai spun că, deşi avem o lege din 2011, în care se stipula că bugetul pentru Educaţie să fie de 6% din PIB, niciodată nu a fost respectat? Iar în anul de vârf al „României educate”, 2023, e cel mai mic buget din istorie alocat acestui domeniu, respectiv 2,1%?

Pe de altă parte şi guvernanţii au dreptate, dar numai dintr-un unghi de vedere, când spun că nu există bani.  Satisfacerea tuturor revendicărilor salariale ale dascălilor, fără acoperire în economia reală, ar produce un imens dezechilibru bugetar şi hiper-inflaţie. Iar de suferit cel mai mult vor avea din nou, în primul rând, angajaţii de la privat, cei care umplu visteria statului. Dar aceiaşi guvernanţi ar putea foarte bine să scadă cheltuielile şi să oprească risipa, una colosală în România. Şi nu la mişto, cum au făcut cu aşa-zisa ordonanţă a austerităţii. Trebuie făcut un lucru care nu s-a făcut în aceste trei decenii post-revoluţionare, şi anume o adevărată reformă a statului, a instituţiilor sale.

Când vorbesc de risipă, sigur, în primul rând ar fi pensiile speciale. Pensii speciale care, să nu uităm, sunt legate şi de obţinerea a trei miliarde de euro prin PNRR. Nu avem bani, dar de dragul unor „speciali” care s-au infiltrat în toate instituţiile statului, inclusiv premierul fiind unul dintre ei, riscăm să pierdem aceste fonduri.

Apoi sunt tot felul de instituţii, academii, comiţii şi comitete de frecat menta bugetate de stat. Avem cel mai stufos guvern de pe mapamond cu 200 de secretari de stat, 500 de consilieri personali etc. Avem ministere care s-au înfiinţat nu din necesitate, ci special pentru ca cineva să fie ministru. Avem sute şi mii de agenţii, consilii de administraţie, adevărate ferme de sinecurişti. Avem sporuri nesimţite la salariile din aceste instituiţii. O oră de muncă într-un CA de stat este plătită cu două-trei salarii de dascăl. Sporul de stat pe Facebook într-o instituţie guvernamentală este cât un salariu de profesor. Risipa e gigantică.

În acest context, cu câteva zile în urmă a apărut o ştire, umbrită însă de alte evenimente, dar căreia i-aş da şi valoare de simbol. Astfel DIICOT a destructurat la Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor (da, există şi aşa ceva!) o reţea de angajaţi, cu directoarea (nepoată de fost şef SRI) în frunte, care în ultimii trei ani a făcut achiziţii fictive de consumabile de 2 milioane de euro.

Aici marea problemă nu mi s-a părut faptul că s-a furat, doar în România hoţia e sport naţional, iar cei care nu-l practică sunt consideraţi fraieri. Incredibilă mi s-a părut suma alocată pentru achiziţia de consumbaile, una mai mare de două milioane de euro pe trei ani. Fiindcă mă gândesc că nu s-au furat toţi banii de consumabile, adică nu cred că angajaţii veneau cu săpun şi hârtie igienică de acasă. Înmulţiţi această sumă cu sutele de astfel de instituţii şi reiese ceva astronomic. Sume care trebuie să hrănească hoardele de sinecurişti de partid. Nu sunt bani pentru salariile profesorilor? Sunt, dar cu aceşti bani sunt răsplătite clientelele politice.

Suntem o ţară defectă, clădită pe şmecherie şi controlată de „descurcăreţi”. Dar aşa cum este clădită şi fără o profundă reformă instituţională, România nu are cum să mai reziste mult. Şi nu, nu străinii o falimentează, ci românii, unii dintre ei bătându-se toată ziua cu cărămizile în piept cât de patrioţi sunt. Ne mirăm că mulţi tineri fug în Occident. De fapt ar trebui să ne mirăm de ce nu fug toţi tinerii în Occident…

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Dan a spus: (iunie 3rd, 2023 at 09:50 )

De rusine ca nu suntem in stare sa ne adunam si sa-i dam jos asa ca in 89, nu trebuie sa comentam nimic pana cand nu reflectam ce avem de facut. Nu sunt prea multe optiuni, trolerul, autocarul si UE sau punem mana pe furci ?

Jack a spus: (iunie 3rd, 2023 at 18:55 )

Las’ ca-s bani de pensii speciale

SNIP a spus: (iunie 4th, 2023 at 23:10 )

În Grădina Maicii Domnului focul la cazane nu se stinge niciodată! Mișto!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a criticat actualul guvern condus de Luca Niculescu, unul format în cea mai mare parte din miniștri social-democrați, reproșându-i că prin deciziile aprobate a blocat o investiție pe care Consiliul Județean Timiș, instituție pe care Simonis o conduce, o avea programată a fi realizată încă de la începutul anului. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș atacă deciziile cabinetului Niculescu: ”Voi critica orice guvern care nu respectă Timișul”
Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.