Timp liber

Ziua Copilului, la Iulius Town: expoziție cu dinozauri gigant, tobogane, premii, spectacole de dans și teatru, dar și alte surprize

În această săptămână, Iulius Gardens se transformă într-o lume a copiilor, unde totul este posibil, joaca nu se sfârșește, iar micile bucurii ale copilăriei îi încântă chiar și pe cei mai mari. De Ziua Copilului, Iulius Town le oferă celor mici o experiență la superlativ.

În perioada 1 – 11 iunie 2023, ansamblul mixed-use se transformă în „Lumea Dinozaurilor”, unde 26 de exemplare vor putea fi descoperite de micii exploratori. Intrarea la expoziție este gratuită.

Joi, în Atrium, este amplasată o scenă a copiilor, unde începând cu ora 11.00 vor avea loc piese de teatru de păpuși, dansuri, spectacole muzicale, dar și o discotecă a copiilor. Programul integral îl puteți consulta pe site-ul Iulius Town Timișoara.

Tot de Ziua Copilului, în Iulius Town sunt amplasate trei tobogane gonflabile, unde intrarea este gratuită, pe baza unui talon ce se poate ridica de la Centrul Info. Toboganul Paw Patrol este în Atrium, cel Elefănțel în foodcourt, iar cel Mickey & Minnie în zona Family Plaza.

Va avea loc și o tombolă a copiilor, iar cei mici vor primi 5000 de premii, pe care le pot câștiga la Roata Cadourilor din zona Centrului Info. Totodată, pe tot parcursul zile se vor putea întâlni în Iulius Town cu Mickey și Minnie, vor primi baloane colorate, iar de la ora 10.00 sunt așteptați la desene pe asfalt.

Surprizele nu se opresc aici pentru că urmează un weekend artistic dedicate celor mici. Sâmbătă, 3 iunie, va avea loc în Atrium show-ul de modă „Timișoara Fashion Fusion Show” organizat de Școala de Modeling Cleopatra Popescu, unde vor fi prezentate cele mai noi trenduri ale unor branduri cunoscute: House, Lee Cooper, Adidas, Next, Terranova, Hervis, Coccodrillo, C&A. Duminică, 4 iunie, de la ora 17.30, fanii se vor întâlni, pe scena din Iulius Gardens cu Andra Gogan, îndrăgita cântăreață și vlogger-iță.

 

Share
Published by
Dana Popa
Tags: Iulius Town

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilu din Moşniţa Mouă prezentat recent în…

O oră ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

O oră ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

2 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

2 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

5 ore ago