Administratie

De la instalarea celor 16 stații de încărcare, numărul mașinilor electrice din Timișoara a crescut cu peste 40%. Urmează să fie amplasate alte 21 de staţii

Timișoara este orașul cu cele mai multe stații de încărcare electrice instalate cu finanțare de la Administrația Fondului de Mediu, la nivel național. Anul trecut, Primăria Timișoara a instalat 16 stații în Timișoara, iar acum, AFM a verificat implementarea proiectului conform contractului de finanțare. Astfel, Primăriei Timișoara îi va fi rambursată suma de 1.899.835 lei.

Peste 700 de mii de kw au fost consumați de timișoreni de la instalarea celor 16 stații pentru vehicule electrice.

„Încurajăm transportul verde. Prețul plătit de cei care își încarcă mașina este convenabil. De asemenea, mașinile electrice au la dispoziție abonamente gratuite pentru Timpark. Lucrăm la documentația pentru a accesa noi fonduri pentru amplasarea a încă 21 stații de încărcare. Înnoim întreaga flotă de transport public: până la sfârșitul anului vom avea 44 de autobuze electrice în circulație, 23 de tramvaie noi și urmează noi achiziții. Sunt măsuri pe care le luăm pentru a avea un oraș verde și mai puțină poluare”, a transmis primarul Dominic Fritz.

Fiecare stație dispune de câte 2 locuri de parcare destinate exclusiv încărcării autovehiculelor electrice și electrice hibrid plug-in, este marcată cu culoarea verde și semnalizată cu panou de informare.

Tariful  pentru serviciile de reîncărcare a autoturismelor electrice este de 1,10  lei/kwh cu TVA și se actualizează în funcție de evoluția pieței de energie și în conformitate cu contractul de furnizare a energiei electrice.

Cele 16 stații electrice sunt amplasate în următoarele locații: Bd. I.C. Brătianu, Calea Aradului – Str. Cugir, Piața Iancu Huniade, Str. Acad. Alexandru Borza (Str. Michelangelo), Str. Martin Luther, Str. Gheorghe Dima, Bd. Take Ionescu, Piața 700, Bd. Republicii, Bd. Revoluției din 1989, Splaiul Nicolae Titulescu, Bd. Mihai Viteazu, Str. Plauțius Andronescu, Str. Aștrilor (Al. Martir Eugen Nagy), Bd. 16 Decembrie 1989/Calea Șagului.

În Timișoara sunt înregistrate 3.964 de de mașini electrice, dintre care peste 80% sunt hibrid, iar restul sunt acționate electric.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

14 minute ago

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

27 de minute ago

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

43 de minute ago

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

17 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

19 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

20 de ore ago