Administratie

Primăria Timişoara – administratorul judiciar 3-0, principalul „marcator”… Alfred Simonis. Planul muncipalităţii la Colterm, aprobat de marii creditori

Planul de reorganizare al Primăriei Timişoara, în privinţa Colterm, a fost acceptat de marii creditori, aşa cum deBanat a anticipat cu o zi în urmă. Marea surpriză este că, de această dată, şi Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), care iniţial a votat în favoarea administratorului judiciar, a întors votul în favoarea municipalităţii. Şi asta datorită intervenţiei deputatului PSD Alfred Simonis.

Astăzi se reuneşte Comitetul Creditorilor de la Colterm pentru a stabili viitorul societăţii de termoficare. Comitetul trebuie să aleagă între planul Primăriei de reorganizare, care prevede prelungirea contractului cu trei ani a serviciului de producție a agentului termic și cu un an a serviciului de transport și distribuție, respectiv al administratorului judiciar care a propus câte trei ani, atât pentru producţie, cât şi pentru distribuţie.

Pe 27 iunie marii creditori s-au întâlnit prima dată, scorul fiind însă nul. Mai exact, din cei trei mari creditori, E-ON a dat votul pentru primăriei, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a votat propunerea administratorului judiciar, în timp ce ANAF s-a abţinut, solicitând o perioadă de timp pentru a studia mai bine dosarul.

Potrivit unor surse, rezultatul şedinţei de astăzi este deja parafrat. Astfel, atât AFM, cât şi ANAF au trimis deja votul pentru planul primăriei. Ca atare, toţi marii creditori vor aproba planul municipalităţii, în defavoarea celui al administratorului judiciar, susţinut de unii consilieri locali, dintre care s-au detaşat Radu Ţoancă (PSD) şi Roxana Iliescu (Pro România).

De menţionat că, de această dată, eforturilor celor din primărie s-a alăturat în mod decisiv preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor. Acesta a rezolvat şi săptămâna trecută un aviz la ANRE pentru Colterm.

 

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

44 de minute ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

3 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

5 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

5 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

5 ore ago