Sport

Dumbrăvița, neconvingătoare în partida cu Corvinul. Totuși a obținut un punct

CSC Dumbrăvița a început în sfârșit campionatul, din etapa a doua, deoarece în runda inaugurală a stat din cauza judecării cazului dintre FC Brașov și FRF. Bănățenii au jucat pe teren propriu, unul impropriu pentru fotbal, in fața hunedorenilor de la Corvinul, iar după 90 de minute echilibrate, scorul a rămas neschimbat, 0-0.

Cele două echipe se cunoșteau bine, ele jucând în această vară un amical, lângă Castelul Corvinilor, hunedorenii impunându-se atunci cu 2-0. Era al doilea joc de pregătire pentru trupa în alb-albastru, în timp ce pentru alb-verzi era testul cu numărul trei.

De atunci, cele două grupări s-au mai întărit în ceea ce privește lotul, iar oaspeții de azi ai arenei Ștefan Dobay veneau după un 2-1 în prima etapă cu Ceahlăul Piatra Neamț. Partida nu a fost strălucită și nu din cauza terenului, ci pentru că s-a jucat economicos, cu grijă mai mare în apărare, fiind parcă mai important să nu primești gol, decât să reușești să marchezi.

Corvinul a fost vioara întâi, a dominat teritorial și a avut mai muilte ocazii, unele chiar mari în partea secundă. Gazdele s-au organizat bine defensiv, dar nu au avut o exprimare bună în ofensivă, acolo unde parcă sunt prea puțini jucători. În meci pe postul de atacant a intrat la un moment dat și Nenad Lalic, care este la bază fundaș.

După un meci echilibrat, dar nespectaculos, 0-0, remiza a mulțumit mai mult echipa gazdă, însă și oaspeții sunt mulțumiți că din postură de nou-promovată au scos patru puncte în primele două runde.

CSC Dumbrăvița: Trifon – Gîsă, Zurbagiu (cpt.), Țieranu – Paulevici (Zaluschi 78′), Olaru (Amariei 59′), Cibi, Salhi, Gladun – Martinov (Nortey 33′, Tănase 78′), Plokhotniuk (Lalic 59′)
Antrenor: Cosmin Stan

Corvinul: D. Roman – Pop, Lică, Manolache, Velisar – Lupu (Hergheligiu 78′), Neacșa (cpt.)(Chindriș 78′), Hrezdac, Antonov (Mitran 59′), Pîrvulescu (Bradu 59′) – Coman
Antrenor: Florin Maxim

 

 

Share
Published by
Daniel Neacșu
Tags: Liga 2

Recent Posts

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

25 de minute ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

2 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

5 ore ago

Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii

De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…

5 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 14 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

19 ore ago