Administratie

Lucrările de înlocuire a rețelelor de apă și canal de pe Calea Aradului au ajuns la 80%. Șantierul, închis până pe 11 septembrie

Societatea Aquatim dorește ca până la începutul școlii să finalizeze lucrările de înlocuire a rețelelor de apă și canal de pe Calea Aradului, până pe data de 11 septembrie.  În acest moment stadiul investiției este la 80%

Până în acest moment, echipele care lucrează pentru Aquatim au executat pe Calea Aradului, tronsonul Piața Consiliul Europei (Moțul) – str. Miresei, aici s-a finalizat execuția conductei magistrale din fontă ductilă, conductă ce înlocuiește conducta din oțel cu o vechime de peste 40 de ani, colmatată și degradată. Responsabilă de refacerea ulterioară a sistemului rutier pe acest traseu este Societatea de Drumuri Municipale, prin programul propriu de investiții.

În noaptea de 21.08 – 22.08.2023, pe Strada Miresei, a fost realizată prima legătură dintre conducta nou executată (fontă ductilă D 500 mm) și conducta existentă (oțel). Lucrarea a respectat termenul programat și anunțat, în speță ora 8 dimineața. Pentru execuția acestei legături a fost nevoie să fie efectuate săpături  suplimentare, în timpul mai multor nopți, deoarece în zona intersecției există o rețea de utilități subterane foarte complexă.

Următoarea legătură va fi realizată în noaptea de 24.08.2023, începând cu ora 22:00, spre 25.08.2023, ora 06:00. Această legătură se face pentru a conecta conducta de apă  D 250 mm existentă pe Strada Miresei (pe sensul de mers spre Calea Torontalului) cu conducta magistrală nouă de fontă ductilă executată pe Calea Aradului respectiv cu conducta de apă D 250 mm existentă pe Strada Amurgului, în zona bretelei de ieșire spre Calea Aradului. Pentru deciderea modului în care se va realiza, Și în cazul acestei legături, săpăturile prealabile au fost făcute noaptea.

În noaptea de 28.08.2023, începând cu orele 22:00, se va realiza legătura dintre conducta nou executată din fontă ductilă D 500 și conducta existentă pe Calea Aradului (în zona stației STPT Remus Răduleț). Și aici au fost făcute săpături noaptea pentru a fi identificată conducta existentă, respectiv modul în care se va acționa tehnic.

În noaptea de 31.08.2023, începând cu ora 22:00, pe Strada Amurgului, se va realiza legătura dintre conducta nou executată fontă ductilă D 500 și conducta existentă (otel D500). ȘI în această zonă s-au efectuat săpături noaptea. 

Ulterior finalizării legăturilor din zona Aradului – Miresei – Amurgului, SDM va reface sistemul rutier.

Ultima legătură de conductă nou executată pe Calea Aradului se va face în zona Moțul – Biserica Agape, tot pe timp de noapte. Pentru această legătură, au fost discutate și pregătite cu SDM toate detaliile execuției respectiv ale refacerii zonei afectate. 

Având în vedere faptul că vorbim despre o zonă cu trafic rutier intens, până la finalizarea legăturii, s-a  luat hotărârea de-a se turna asfalt provizoriu. Ulterior, se vor reface straturile de fundație ale drumului, se va turna beton și se va realiza asfaltarea finală.

Decizia de a se lucra pe timpul nopții a fost luată pentru a veni direct în sprijinul clienților noștri, prin diminuarea la minim a efectelor nedorite ale sistării apei, în strânsă concordanță cu un trafic mult mai redus decât pe timpul zilei.

Lucrările sunt efectuate de asocierea Construcții Erbașu S.A. – Cons Electrificarea Instal S.R.L. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pe 5 ianuarie, iar termenul de finalizare a lucrărilor este 4 ianuarie 2024. Aquatim intenționează să închidă șantierul major din zonă până pe 11 septembrie, dată la care toți copiii Timișoarei încep școala.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Timișoara întâlnește Brașovul sub panou

Baschetbaliștii violeți înfruntă Corona Brașov, în etapa a 13-a a Ligii Naționale. Partida va avea…

7 ore ago

A venit și anunțul oficial. Impozitul pe clădirile rezidențiale ale persoanelor fizice se majorează la Timișoara cu aproximativ 79 la sută

Joi, municipalitatea anunța că este nevoită să retragă proiectul de hotărâre de stabilire a taxelor…

8 ore ago

Sâmbătă, la ora 12, vor suna sirenele la Timișoara

Ziua de 20 decembrie este una specială pentru Timișoara. Sâmbătă, la ora 12, în întreg…

10 ore ago

Constructorii de la Stadionul LEGO se mută la interior. Se realizează compartimentări, tencuieli, instalații electrice și sanitare/VIDEO

Lucrările la stadionul Eroii Timișoarei nu se opresc în această perioadă. Viceprimarul Ruben Lațcău anunță…

11 ore ago

Solidaritate academică! UPT sprijină formarea a peste 20 de profesori din universitățile ucrainene

Proiect profesional transfrontalier. Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de ID/IFR și Educație digitală (DeL), a…

11 ore ago

Lucrările pe tronsonul Margina – Holdea din autostrada A1 au ajuns la jumătate din total/Foto

Anul 2025 se va încheia cu aproximativ jumătate din lucrările de pe tronsonul lipsă, Margina…

12 ore ago