Politica

USR Timiş acuză: un consilier local al partidului din Nițchidorf, agresat brutal de către familia primarului PSD/Update. Dominic Fritz, la Niţchidorf

Un consilier local USR din Niţchidorf a fost agresat de familia primarului PSD al comunei, acuză reprezentanţii USR Timiş. Agresiunea ar fi avut loc după ce consilierul  Daniel Răducanu a pus întrebări referitoare la o groapă de gunoi iliegală unde personaje din anturajul primarului aruncau deşeuri. Preşedintele USR Timiş, Dominic Fritz, cere demisia primarului Dănuţ Drăghici.

Marți, 5 septembrie, consilierul local USR, Daniel Răducanu a fost agresat fizic și tâlhărit de membrii familiei primarului PSD din Nițchidorf, Dănuț Drăghici,

“Nepotul primarului l-a asaltat pe consilier cu pumnii, lovindu-l în față și rupându-i un deget. Un alt individ, angajat al unei companii cu care Primăria Nițchidorf lucrează, i-a furat telefonul cu care Daniel Răducanu înregistra. Totul s-a întâmplat sub privirile nepăsătoare ale fiului primarului”, arată cei din USR cum s-ar fi derulat evenimentele.

Motivul pentru comportamentul huliganic al membrilor familiei primarului PSD este că Daniel Răducanu punea întrebări, în calitatea sa de consilier local, în legătură cu o groapă ilegală de gunoi de la marginea satului, unde diverse persoane din anturajul primarului aruncau de ceva timp deșeuri provenite din activități de demolare și construcție.

“Agresiunea a avut loc chiar lângă groapa ilegală de gunoi, unde consilierul local USR venise la sesizarea unui consătean care îl avertizase că urmează ca cineva să arunce alte gunoaie pe camp”, se continuă în comunicat.

Nu ar prima oară când consilierul local USR din Nițchidorf și familia acestuia sunt amenințați și hărțuiți de primar sau de membrii familiei sale. Mai mult, există chiar și un dosar penal deschis pe numele primarului după ce acesta l-a amenințat pe Daniel Răducanu, susţin USR-iştii.

“În luna mai, ca urmare a unei sesizări făcute de consilierul USR, procuratura din Lugoj a făcut un desant împreună cu DIICOT la primăria condusă de Dănuț Drăghici. Până acum, primarul PSD nu a pățit nimic. Autoritățile par să bată pasul pe loc. Nu vom sta să așteptăm să se întâmple o tragedie pentru ca Poliția, Procuratura și celelalte autorități competente să se decidă să facă ceva. Dacă de la amenințări s-a ajuns la agresiune fizică și tâlhărie, ne putem imagina la ce acțiuni pot ajunge membrii familiei primarului PSD din Nițchidorf”, se mai arată în comunicat.

„Este absolut oribil și inacceptabil ce s-a întâmplat și există clar o responsabilitate politică a primarului PSD din Nițchidorf care trebuie să-și dea demisia pentru ceea ce s-a întâmplat, iar familia lui și angajații care au făcut acest lucru trebuie să plătească. Mă aștept ca această investigație să fie luată foarte în serios de Poliție și aici fac un apel la Ministrul de Interne să nu se mușamalizeze aceste lucruri”, arată şi Dominic Fritz, președintele USR Timiș.

Update. Dominic Fritz a ajuns la Niţchidorf

În această dimineaţă, la Niţchidorf a mers şi primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR Timiş. El a postat un clip pe pagina sa de Facebook, alături de consilierul Daniel Răducanu, solicitând încă o dată demisia primarului Dănuţ Drăghici. De asemenea, Fritz a cerut o intervenţie mai rapidă a organelor statului în acest caz.

https://www.facebook.com/dominicprimar/videos/214707528249542/

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

2 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

3 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

3 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

4 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

4 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

5 ore ago