Politica

Alfred Simonis reacționează la afirmațiile lui Nica: ” Nu am susținut niciodată că președintele CJT este vinovat”

Nu au trecut decât câteva ore de la anunțul lui Alin Nica referitor la închiderea dosarului existent pentru conflict de interese și de la solicitarea de demisie adresată lui Alfred Simonis, că șeful PSD Timiș a emis prima reacție. El susține că nu a spus niciodată că Nica ar fi vinovat, ci că ar fi contestat ocuparea de către acesta a funcției din Consiliul Național de Integritate.

Demersul pentru demiterea lui Nica a fost perfect legal, spune Simonis.

Moral și legal, două cuvinte care lipsesc din vocabularul lui Alin Nica și o să explic. Nu am susținut niciodată că președintele CJT este vinovat, nu ne-am antepronunțat instanțelor de judecată, am contestat moralitatea ocupării unei poziții într-o instituție cu care se află într-un major conflict de interese. Legal, cuvânt amintit mai sus, așa a fost demersul pe care l-am inițiat alături de alți colegi prin care Nica a fost revocat din funcția de membru al Consiliului Național de Integritate.”, a anunțat Simonis.

Acuzațiile aduse liberalului de social-democrat se referă la dorința de a avea poziții publice, dar și de incompetență, rea intenție și supraevaluare proprie.

Dar ce să înțeleagă un om care se agață cu disperare de orice poziție publică, un om care se supraevaluează constant, dar este caracterizat de incompetență, rea intenție și jocuri subterane?”, conform liderul PSD Timiș.

Nica e acuzat că e un om tulburat, căruia îi pleacă din partid parlamentari și primari, ceea ce îi justifică limbajul, mai spune social-democratul. E izolat altături de Dănuți Groza!

Cât despre limbajul lui Alin Nica, nu merită comentat prea mult. Este dovada unui om tulburat, măcinat de problemele interne din PNL, îi pleacă primari, parlamentari și rămâne izolat într-un sediu pustiu alături de Dănuț Groza. Eu îl invit să fie la fel de vehement și pentru problemele Timișului și Timișoarei, să mi se alăture în toate demersurile pe care le-am inițiat pentru proiectele orașului și județului. Ce va alege? Vendete personale sau interesul timișenilor?”, spune Simonis.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

3 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

5 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

6 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

9 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

10 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

13 ore ago