Sport

Felix Dogariu de la CSU Poli a câștigat Cupa României la floretă cadeți. Miruna Husu și Mihnea Robănescu, medalii de bronz

Felix Dogariu de la CSU Politehnica Timișoara a câștigat, la sfârșitul săptămânii trecute, Cupa României la floretă, competiție destinată cadeților. La feminin, Miruna Husu de la CSU Poli a obținut medalia de bronz.

Sportivii de la CSU Politehnica Timișoara au fost printre cei care s-au remarcat, în ultimul weekend, la Cupa României destinată juniorilor și cadeților – floretă. Felix Dogariu, în vârstă de 15 ani, a câștigat concursul destinat cadeților (U17), după o finală cu Victor Baciu de la CSM Cluj, câștigată cu scorul de 15-9. Pe locul al treilea s-a clasat Mihnea Robănescu, un alt sportiv de la CSU Politehnica Timișoara.
Miruna Husu de la clubul alb-violet a câștigat medalia de bronz în cadrul competiției feminine. La aceeași categorie, Domitrița Josan s-a clasat pe poziția a 6-a.

În cadrul competiției destinată juniorilor (U20), Ingrind Miti Bikfalvi s-a clasat pe locul 8. Tot la juniori, masculin, în ciuda faptului că are doar 15 ani, Felix Dogariu a ajuns până pe poziția a 7-a, concurând în fața unor sportivi mult mai mari decât el.

„Ne-am prezentat foarte bine la cadeți, iar la categoria destinată juniorilor mai avem de lucrat. Suntem destul de tineri pentru categoria U20, majoritatea sportivilor au între 15 și 17 ani. Nu avem niciun junior plin, cel mai mare are 17 ani, primul an de juniori și, totuși, a prins o finală de opt”, a spus Livius Buzan, coordoantorul secției de scrimă a CSU Politehnica Timișoara.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

3 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

3 ore ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

3 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

3 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

3 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

4 ore ago