Politica

Roxana Iliescu, cel mai vocal consilier local din Timişoara, pregătită să schimbe macazul politic

PSD sau PNL? Aceasta e întrebarea care se pune în privinţa viitorului politic al consilierului local Roxana Iliescu, cel mai vocal membru al CL Timişoara. Ea se află în tatonări cu ambele partide, iar sâmbătă a participat la  Conferinţa Judeţeană a PSD, bun motiv pentru a se fotografia alături de Alfred Simonis.

Mai puţin de un an ne desparte de alegerile locale, iar mişcările de trupe pe eşichierul politic sunt tot mai ample. Printre cei care îşi caută o nouă “gazdă” politică se numără şi consilierul local Roxana Iliescu. În acest moment ea este membră Pro România, partid aflat însă în disoluţie. Potrivit unor surse din PSD şi PNL, ea are tatonări cu ambele partide.

Sâmbătă, de exemplu, ea a participat la Conferinţa Judeţeană a PSD Timiş, ocazie cu care s-a fotografiat cu realesul preşedinte Alfred Simonis, lucru pe care nu l-a ascuns de altfel.

 “Astăzi am participat în calitate de invitat la Conferința Județeană PSD Timiș. Felicitări Alfred Simonis pentru realegerea în funcția de președinte al Filialei PSD Timiș!”, a postat Iliescu pe pagina sa de Facebook, alături de mai multe fotografii de la întâlnirea PDS-iştilor.

Cât priveşte ideologia, e doar un moft pentru Iliescu. Ea şi-a făcut debutul într-un partid conservator, PMP, de unde a zburat spre stânga, la Pro România. Pe scurt, de la Traian Băsescu la Victor Ponta. În ultimii ani, Iliescu şi-a câştigat notorietate de cel mai vocal consilier local şi opozant al actualei administraţii, câştigând astfel admiraţia fostului primar Nicolae Robu.

 

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

19 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

19 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

20 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

20 de ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

21 de ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

23 de ore ago