Timp liber

Timișoara Capitală Europeană a Culturii, văzută prin ochii lui Adrian Pîclișan, va fi prezentată la Viena într-o expoziție/Foto

Imaginile surprinse de cunoscutul și apreciatul fotoreporter timișorean, Adrian Pîclișan, vor duce Timișoara Capitală Europeană a Culturii, la Viena. Fotografii care surprind momente legate de prestigiosul titlu primit de oraș, așa cum au fost văzute de el, vor fi expuse în cadrul unei expoziții, la Viena.

În anul în care orașul poartă titlul de Capitală Europeană a Culturii, Timișoara se prezintă Vienei și Europei într-o expoziție de fotografie ce surprinde momente – reper din această perioadă importantă pentru România.

Institutul Cultural Român de la Viena va găzdui, marți, 24 octombrie, de la ora 19, vernisajul expoziției ”2023, TIMIȘOARA”, cu imagini realizate de fotograful Adrian Pîclișan. Seara va fi completată de un concert solo piano, în acorduri de modern jazz, performat de Sebastian Spanache. Evenimentul, care face parte din seria de promovare Timișoara: oraș liber, spirit liber, este susținut de Asociația Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Viena și Ministerul Culturii din România.

„Scopul nostru principal este de a aduce la cunoștința comunității culturale din Viena detaliile programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, și să conectăm artiștii români cu rețelele culturale din Viena, facilitând schimbul de idei și experiențe. Ne bucurăm că ICR Viena s-a dovedit a fi un partener atât de deschis pentru a face acest eveniment împreună”, spune Ovidiu Megan, directorul executiv al Asociației Timișoara – Capitală Europeană a Culturii.

Sunt 15 imagini care au surprins momente – cheie din anul cultural timișorean: deschiderea festivă, spectacole, marea de oameni, cea mai mare expoziție din România ultimilor 50 de ani dedicată operei lui Constantin Brâncuși.

„Expoziția fotografică propusă este o invitație la Timișoara. Ea încearcă să deschidă apetitul spre descoperirea unei secvențe consistente din cultura europeană în orașul premierelor europene și naționale”, motivează Adrian Pîclișan, autorul fotografiilor.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

46 de minute ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

O oră ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

2 ore ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

2 ore ago

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

3 ore ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

5 ore ago