Opinii

Alin Nica, victorie à la Pirus

Probabil, vineri seara, Alin Nica şi apropiaţii săi din PNL Timiş au desfăcut sticlele de şampanie, sărbătorind o mare victorie. Chiar în faţa preşedintelui naţional, Nicolae Ciucă, gruparea dizidenţilor a fost înfrântă. Dar, oare chiar e o victorie cu care să te poţi lăuda, urcându-te pe-un soclu? Împotriva cui a fost “magistrala” izbândă a lui Nica? Împotriva PSD? Împotriva USR? Împotriva AUR? Nu, Nica a ieşit victorios dintr-o confruntare chiar cu propria filială, cu proprii primari. Aparent la un scor mare, 32 de primari votând în favoarea lui. Dar asta numai dacă te uiţi din unghiul care îţi convine.

Dintr-un alt unghi se poate observa că zece primari au votat contra, doi s-au abţinut, başca doi primari suspendaţi, Claudiu Buciu (Lugoj) şi Luchian Savu (Şandra), care au fost scoşi din sală, ar fi votat tot împotrivă. Deci 10 sau 12 sau chiar 14  primari au votat ca preşedintele PNL Timiş, care este şi preşedinte al CJ Timiş, să fie mazilit. Un motiv de sărbătoare? Nu, e o situaţie mai gravă decât pare la prima vedere. Unde s-a mai văzut ca 10/12 primari să ceară demisia liderului politic, în condiţiile în care acesta are în mâini pâinea şi cuţitul de preşedinte al Consiliului Judeţean? Da, tot în PNL Timiş, pe vremea lui Nicolae Robu, dar acesta era primar de oraş.

Şi mai important, au fost mulţi primari care nu au votat pentru Nica, ci… pentru PNL Timiş. Respectiv, nu au votat demiterea lui Nica pentru că au pus mai presus interesul partidului, considerând că o scindare cu o lună înainte de intrarea într-un an electoral foarte important ar pulveriza filiala. Şi ar pierde cu toţii. Primari care în urmă cu un an sau doi chiar ar fi votat pentru demitere. Şi nu trebuie să fii mare analist politic, ci doar să ai doi neuroni în plus faţă de Lucian Bode (ceea ce, fie vorba între noi, nu e deloc greu) ca să realizezi că, prin mazilirea lui Nica în acest moment, filiala timişeană chiar ajungea în haos cu câteva luni înainte de primul scrutin al anului 2024.

Dar aceeaşi primari care l-au votat acum, în faţa tuturor i-au adus critici grave lui Nica. Şi nu sunt puţine. De la lipsa de transparenţă la luarea deciziilor la o totală lipsă de comunicare. A fost şi umilinţa PNL în faţa PSD la împărţirea serviciilor deconcentrate, acolo unde Nica a luat praful de pe toba PSD. I s-a mai reproşat lipsa de fler în gestionarea situaţiei de la Lugoj, dar şi o mare inconsecvenţă. De asemenea, sunt ignorate organizaţiile şi UAT-urile în care PNL nu are primari.

O problemă cu adevărat de fond e transformarea PNL Timiş într-un partid rural. Organizaţia a fost acaparată de primari. Sigur, aceştia sunt importanţi, aduc voturi, dar nu poţi să te limitezi la ei. Iar acest lucru a fost confirmat inclusiv de vizita lui Ciucă în Timişoara, acesta neîntâlnindu-se cu nimeni din organizaţia PNL Timişoara. Ori în Timişoara sunt jumătate din votanţii judeţului. A abandonat PNL orice speranţă legată de Timişoara?

Partidul nu mai are legături cu mediul de afaceri, cu mediul academic şi universitar, cu cei cu profesii liberale, întărind senzaţia de partid rural. Aşa cum nici PSD Timiş nu mai este. Nu am mai auzit nicio voce de intelectuali care să susţină PNL Timiş. Foşti lideri ai PNL Timiş, unii potenţi inclusiv financiar, au fost daţi la o parte, numele vehiculat în acest sens fiind al lui Sorin Supuran. Îndepărtarea de zona urbană a condus şi la marele eşec privind depistarea unui candidat pentru Primăria Timişoara. Mare umilinţă, a fost luată decizia facilă  de-a fi reîncălzită ciorba numită Nicolae Robu. Un nume de care se râde în hohote la sediul central din Bucureşti şi nu numai.

Nu în ultimul rând, în sală s-a mai vorbit de vânătoarea de vrăjitoare la adresa primarilor care au semnat împotriva lui Nica în urmă cu doi ani, ajungându-se la repercusiuni  şi pe linie administrativă. Un foarte vechi şi cunoscut primar, Gheorghe Nastor din Gottlob, fost prim-vicepreşedinte al PNL Timi, a acuzat că s-a fabricat un sondaj de opinie nefavorabil. Cunoscându-se acest apetit vindicativ al liderilor filialei, e foarte posibil ca cei zece primari care au votat contra să-şi facă deja bagajele.

Ca atare, a fost o mare victorie a lui Nica? În condiţiile în care cea mai mare protecţie a sa este  funcţia administrativă de preşedinte al Consiliului Judeţean? Nica a reuşit să facă faţă unor încercări de puci produse la Bucureşti, a câştigat acum şi la votul primarilor. Dar victoria sa este una cu mari costuri, o victorie à la Pirus. Iar “nietzschismul” cu “ce nu te omoară, te face mai puternic” nu-şi are locul aici.

 

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…

12 ore ago

Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan

„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…

13 ore ago

Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident

Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…

14 ore ago

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…

14 ore ago

Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri

Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…

14 ore ago