Administratie

Scrisoare deschisă din partea FALT. Se cere modificarea legislației asociațiilor de proprietari

Federația Asociațiilor de Locatari Timișoara (FALT), organizație neguvernamentală care reprezintă interesele a peste 3552 de asociații de locatari/proprietari din Timișoara, membră a Ligii HABITAT România, se vede nevoită să adreseze Guvernului României, partidelor politice, respectiv parlamentarilor de Timiş, o scrisoare deschisă prin care cere modificarea legislației Asociațiilor de Proprietari, care în prezent afectează seminificativ activitatea acestora. Astfel, solicită să fie analizat urgent impactul măsurilor financiare adoptate prin Legea 296/2023.  

Aplicarea restricţiilor prevăzute în lege, pentru asociaţiile de proprietari, aduce grave prejudicii asociaţiilor de proprietari, cât şi furnizorilor de servicii către asociaţiile de proprietari ( furnizori de energie termică, apa rece şi canal, salubritate, energie electrică, gaze naturale etc), spun cei de la FALT.

Problemele apar datorită faptului că băncile în relaţiile cu asociaţiile de proprietari îşi fac propria lege, întrucât asociaţiile de proprietari sunt consumatori de servicii bancare captivi. Deşi în legea de funcţionare a asociaţiilor de proprietari nu se prevede obligativitatea asociaţiilor de proprietari de a merge la instanţă de câte ori apare o schimbare a Comitetului executiv, băncile solicită acest lucru ca şi când ar fi ONG-uri constituite pe Ordonanţa de urgenţă 26/2000. Procedura de a depune dosar la instanţă este foarte greoaie şi necesită timp de ordinul   a câtorva luni, caz fericit două sau trei luni. În toată această perioadă asociaţiile de proprietari nu pot să facă plăţi către furnizori, chiar dacă au cont în bancă pentru că s-au făcut schimbări în Comitet”, anunță cei de la FALT.

În România există foarte multe asociaţii de proprietari care nu mai au Comitet executiv şi ca atare, nici nu au cont la bancă. Chiar dacă reuşesc să aleagă un comitet tot nu pot face plăţi către furnizori, pentru că procedura de dechidere  a unui cont pentru asociaţiile de proprietari este birocratică şi presupune dosar la instanţă, fapt care necesită câteva luni de zile. În tot acest timp furnizorii de servicii nu pot fi plătiţi, iar prevederea legală presupune întreruperea furnizării serviciilor şi penalizări.

Din acest motiv, au de suferit toţi cetăţenii care locuiesc la bloc, sau în locuinţe colective, dar şi furnizorii, care nu pot să îşi mai desfăşoare activitatea fără plata utilităţilor.

”Nu se poate da vina de către cei care iau decizii şi ne conduc, pe asociaţiile de proprietari pentru că sunt cauze obiective pentru care asociaţiile nu au cont, fapt pe care noi l-am arătat de ani de zile, dar nu s-a făcut nimic pentru o rezolvare. Arătăm câteva motive care au dus la problemele cu care acum  se confruntă asociaţiile de proprietari, şi anume: Legi din ce în ce mai birocratice, greu de aplicat, care au dus la nefuncţionarea asociaţiilor de proprietari; Confundarea asociaţiilor de proprietari de către legiuitor, cu societăţile comerciale, în sensul că se aşteaptă de la proprietarii care fac o activitate voluntară să fie la dispoziţia cuiva non stop, de parcă ar fi angajaţi şi nu ar avea şi serviciu şi alte obligaţii;  Obligaţii şi sancţiuni absurde pentru cei care doresc şi fac muncă voluntară activând în Comitetul executiv; Refuzul proprietarilor de a mai face parte din Comitetul executiv, nici ca preşedinte, nici în Comitet; Atitudinea celor care fac legi, considerând membri Comitetului executiv, ca niște hoți, la modul general; Neimplicarea autorităţilor în rezolvarea problemelor cu care se confruntă asociaţiile de proprietari”, spune FALT.

Situațiile dezavantajoase apărute sunt numeroase. De exemplu, comisariatele pentru protectia consumatorilor nu dau curs solicitării  asociaţiilor de proprietari de a se lua măsuri împotriva furnizorilor de servicii care nu respectă calitatea serviciilor ( motivând că asociaţiile de proprietari sunt persoane juridice, ca şi când nu ar fi alcătuite din proprietari de apartamente).

Enumerăm câteva situaţii în care asociaţiile de proprietari nu pot face plăţi prin cont şi din ce motive: Schimbări frecvente a celor care fac parte din Comitetul Executiv, din cauze obiective: schimbarea domiciliului, deces, plecare în străinătate, neînţelegeri în asociaţie, vârsta înaintată, inactivitate, refuzul unor proprietari de a mai fac parte din comitet (demisie), schimbarea lor în urma unei adunări generale, pierderea dreptului de locuinţă şi ca atare, nu mai au dreptul să fie aleşi etc.

În toate aceste cazuri, din cauza pretenţiei băncilor, asociaţiile sunt trimise în instanţă, procedură care durează luni de zile, perioadă în care asociaţiile nu pot plăti furnizorii de servicii. Este trist că cei care decid, deşi cunosc aceste aspecte, pentru că noi le-am adus mereu la cunoştinţă, nu s-au gândit atunci când au restricţionat atât de sever plăţile în numerar”, conform FALT.

Doar schimbarea prevederilor legale poate duce la rezolvarea problemelor.

Solicităm pe acestă cale o analiză urgentă şi găsirea de soluţii pentru ca cetăţenii să nu rămână fără servicii esenţiale, iar furnizorii să îşi poată încasa prestaţiile.

Precizăm că în tot ce s-a invocat putem veni cu dovezi  şi argumente pertinente, dacă cineva e interesat să ne asculte”, mai spun cei de la FALT.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

12 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

14 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

14 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

15 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

15 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

16 ore ago